O BISERICĂ ÎNGENUNCHIATĂ ESTE O BISERICĂ BINECUVÂNTATĂ
Cele două zile pe care le-am petrecut la a patra ediție a Adunării Naționale de Rugăciune, organizată de Cultul Creștin Penticostal la Strâmba, Bistrița Năsăud, au fost pentru mine o nouă dovadă că Dumnezeu continuă să lucreze și să binecuvânteze Biserica Lui.
Trăim vremuri în care Biserica este tot mai des criticată. Sunt oameni care îi văd doar neajunsurile, îi scot în evidență greșelile și vorbesc despre ea cu amărăciune sau chiar cu răutate. Uneori, uităm că Biserica nu este, în primul rând, o instituție omenească. Ea este Trupul lui Cristos. El este Capul ei, El o iubește, o curățește și o desăvârșește. De aceea, nădejdea noastră nu stă în oameni, ci în Domnul care a promis că va fi cu Biserica Sa până la sfârșitul veacurilor.
La Strâmba am văzut o altă imagine decât cea pe care o prezintă în mod răutăcios cei care privesc Biserica doar prin prisma slăbiciunilor ei. Am văzut oameni veniți din toate părțile țării. Am văzut păstori, prezbiteri, diaconi și credincioși uniți de aceeași dorință: să-L caute pe Dumnezeu din toată inima.
A fost imposibil să rămâi indiferent când mii de glasuri s-au înălțat deodată către Dumnezeu. Vuietul rugăciunii nu era altceva, decât mărturia unei Biserici care știe că puterea ei nu stă în oameni, ci în Dumnezeu. Erau rugăciuni pline de încredere în Dumnezeu, pline de pasiune și, de multe ori, însoțite de lacrimi. În timp ce mii de glasuri se înălțau spre cer, am avut convingerea că Tatăl Ceresc privește cu plăcere spre un popor care încă știe să stea pe genunchi înaintea Lui. Într-o lume în care se aud atât de multe glasuri, vuietul rugăciunii este glasul pe care Dumnezeu îl ascultă cu bucurie. Vuietul acela nu mi-a rămas doar în urechi, ci s-a așezat adânc în inimă și mi-a întărit convingerea că Dumnezeu are încă planuri mari cu Biserica lui Cristos din România.
Privind și ascultând acea mare adunare în rugăciune, am înțeles încă o dată că Dumnezeu nu Și-a retras mâna de peste Biserica Sa. Dimpotrivă, El continuă să lucreze acolo unde găsește oameni care Îl caută cu smerenie și credință.
M-a încurajat să văd că printre cei prezenți au fost atât de mulți slujitori ai bisericilor. Păstori, prezbiteri și diaconi care au înțeles că adevărata putere a slujirii nu vine din priceperea omului, ci din părtășia cu Dumnezeu. Cred din toată inima că focul rugăciunii aprins în aceste zile la Strâmba nu trebuie să rămână doar amintirea unei întâlniri binecuvântate. El trebuie dus în fiecare biserică locală, în fiecare familie și în fiecare inimă care dorește să-L vadă pe Dumnezeu lucrând.
Biserica Penticostală s-a născut în rugăciune, a crescut prin rugăciune și a fost păstrată de Dumnezeu prin rugăciuni ascultate. Sunt convins că tot prin rugăciune Dumnezeu îi va călăuzi viitorul. Câtă vreme vom rămâne înaintea Lui cu smerenie și credință, Dumnezeu Își va continua lucrarea.
Am plecat de la Strâmba cu o nădejde și mai mare decât cea cu care am venit. Nu numai pentru că am văzut un eveniment bine organizat, ci pentru că am văzut o Biserică legată strâns de Dumnezeu, și care știe încă să se roage. Iar o Biserică ce stă pe genunchi înaintea lui Dumnezeu este o Biserică prin care Domnul Isus Cristos va continua să lucreze cu putere, spre slava Numelui Său.
