👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
17 februarie 2025
Bucuria sufletului

Poetul si marea (2)

  • 31 ianuarie 2014
  • Citești în 8 minute
  • 196 Vizualizări

20140131-102021.jpg
Poetul și marea (2)

​La urma urmei, știința nu poate nega existența lui Dumnezeu dar nici nu o poate demonstra… Prin încercarea ei de pătrundere, niște detalii surprinzătoare ale înțelepciunii Lui pot însă ieși la suprafață.

Ideea mea de odihnă se asociază de obicei cu un peisaj idilic, departe de lumea deslănțuită, unde omul din mine se întregește din nou cu sinele, în căutarea mea în dincolo de ceea ce sunt. Nu este o figura de stil! Ceea ce se vede din mine și din tine, partea din noi care atinge spațiul nostru tridimensional este doar ceea ce poate încăpea în mintea și în puterea noastra de percepție. Este o infinitate în dincolo de noi și ceea ce ține de noi. Suflarea noastră este de la Dumnezeu care este infinit în putere și înțelepciune…
Daca înțelegem ideea de infinit vom ști că oricăt vei scadea de la infinit și oricât vei adăuga, infinitul rămâne infinit. O porțiune din infinit, cu alte cuvinte este tot infinit… Numeric, infinitul poate fi exprimat atât prin numerele înregi cât și prin fracții. Unu plus doi plus trei plus patru poate continua la infinit și oricâd astronomica ar fi cifra tot se mai poate adauga la ea. Folosind numerele fracționale, un segment, oricât de minuscul ar fi, poate fi împarțit într-o infinitate de fracțiuni. Tot asa, fracțunile de o infinită micime pot fi la rândul lor fracționate într-o altă infinitate de fracțiuni. Deși conceptul de infinit poate fi exprimat cu ușurință în termeni numerici, mintea noastră este totuși incapabilă să cuprindă în întregime conceptul. Va rog, nu disperați, ceea ce vreu să cuprind în articolul de față nu este o lecție deșartă despre lucrurile care nu pot hrăni! Vreau doar să stârnesc în mintea și în inima dumneavoastră gânduri cu mult mai înalte despre propria noastră existență vis-à-vis cu existența lui Dumnezeu. Deci până aici am vorbit și cred că avem cel puțin o vagă idee despre acest concept. Haideți să mergem puțin mai departe! Ideea de spațiu… Propun să începem de la zero. Punctul este o entitate sau un spațiu fără dimensiune. O infinitate de puncte puse unul în continuarea celuilalt vor crea un spatiu cu o singura dimensiune sau un segment de dreaptă. Pentru noi, cei care locuim în spațiul tridimensional acest segment este finit. Pentru punctul din segmentul de dreaptă spațiul segmentului este infinit. Ironic, nu? Individul, haideți să-l numim domnul Punct, va trebui să călătorească la infinit ca ajungă de la punctul A la punctul B, A și B fiind punctele pe care NOI le-am demarcat ca fiind extremitățile segmentului. Oh, dar uitați-vă ce simplu este pentru noi! Noi putem parcurge această distanță intr-o clipită și nu numai atât! Noi avem putere asupra segmentului. Noi îl putem lungi sau scurta după plăcere și fără prea mult efort. Cred că deja vă dați seama unde merg cu mica mea meditație… De reținut: domnul Punct nu are nici o idee cum va arăta un spațiu cu doua dimensiuni. Pentru el segmentul este spațiul lui, spațiul care se umple pe sine. Pentru el, după toate teoriile veleităților punctiforme, nu există un dincolo de segment. Nici măcar un gol. El își poate osteni mintea încercând să explice ceea ce pentru el este inexplicabil iar pentru noi este simplu. “Există un spațiu cu două dimensiuni? Cum arată?” Deci am ajuns la spatiu cu două dimensiuni… Chiar cel mai minuscul dintre patrate este format printr-n infinit numar de segmente de dreaptă puse unul alături de celălalt. Aici locuiește domnul Pătrat, domnul Triunghi, domnul Cerc și alte individualități flate. Acelaș raport cu noi. Noi putem decupa o întindere după buna noastră plăcere, în patrate, cercuri, triunghiuri, etc. Noi putem desena mulțimea lor pe o simplă coală de hârtie. Pentru “locuitorii” din întinderea hârtiei nu există un sus și nici un jos. Pentru ei micuța noastră foaie de hârtie nu pote fi parcursă nici teoretic și cu atât mai puțin în practică. Tot așa și pentru ei spațiul cu două dimensiuni este spațiul lor, un spațiu care se umple pe sine și nu există nici macar o idee de dincolo. Noi avem putere asupra a ceea ce este acolo, și pentru noi parcurgerea în toate direcțiile în contextul planului este o bagatelă. Pe de altă parte, dacă o linie intersectează planul domnilor flați, ei nu vor putea vedea decât un punct. Pentru ei nu există ideea de verticală. Dacă un vârf de piramidă atinge planul, domnii flați nu vor vedea altceva decât un punct, dacă piramida intersectează planul tot ceea ce domnii flați vor vedea, este un triunghi. Ceea ce ei nu știu este că acest triunghi este doar o formă de revelare a unei entități infinite pentru spațiul lor flat. Amintiți-va ca orice spațiu superior este creat prin suprapunerea la infinit a spațiului imediat inferior.
Iată-ne acasă! Spațiul tridimensional. Cum am spus, acesta este rezultatul suprapunerii a o infinitate de planuri. Chiar și pentru cel mai minuscul spațiu tridimensional, infinit mai mic decât boaba de muștar este nevoie de o infinitate de planuri care se suprapun. Deabia aici ajungem să simțim împreună cu domnii flați (dacă aceștia există). Universul pe care îl vedem, privind înstelarea, pentru noi este infinit în ideea că nu-i putem atinge limita. Universul nostru se umple pe sine și pentru că nu există un dincolo noi nu vom putea ajunge la marginile lui. Distanța dintre noi si până la marginile lui este aceeași în orice direcție ca și cum noi am fi în centrul lui. Și dacă am fi fost la milioane de ani lumină de aici acelaș lucru ar fi valabil. Paradoxal, nu? Orice punct din univers poate fi considerat centru!
În zilele noastre matematicienii și fizicienii au ajuns la concluzia că ar exista cel puțin încă șapte spații superioare! Amintiți-vă că ficare spațiu superior este o infinită însumare a spațiului imediat inferior. Aici ne apropiem de ideea pe care încerc s-o expun. Zece spatii, fiecare infinit mai mare dacât cel dedesuptul lui! Nici o cifră nu poate cuprinde acest concept nici o minte nu-l poate înțelege. Deasupra lor, și dincolo de orice spațiu este El, Dumnezeu. Amintiți-vă că noi avem putere absolută asupra a ceea ce este pe planul hârtiei. Noi putem decupa, desena, mototoli… Asemenea supra liniei din acest plan. Amintiți-vă ca “domnii flați” nu au nici o idee că triunghiul dintre ei este doar unul dintr-o infinitate de triunghiuri din pramida care a intersectat spațiu lor. Acum noi, în colivia noastră tridimensională suntem doar niște expresii sau revelări tridimensionale a ceea ce este de un infinit la puterea infinit.
Noi purtăm suflarea lui Dumnezeu în noi, noi, prin mântuire primită prin Cristos suntem așezați alături de El în locurile cerești! Noi (asemenea piramidei intersectând lumea flată) suntem locul prin care divinitatea intersectează spațiul nostru. Vedem noi asta? Nu! Și nici măcar nu putem să ne închipuim, pentru că asta trebuie judecat și privit duhovnicește. Spuneam în articolul precedent despre Locul gol pe care l-am lăsat în urmă prin căderea primordială în păcat. Percepția noastră ține de limitele tridimensionalului dar existența noastră cu adevărat transcende orice idee de spațiu prin adoptarea cerească în Cristos. Originea noastră este dincolo de timp și existența noastră este în eternitate. Spațiul acesta este doar o scurtă și purificatoare întrerupere a existenței noastre eterne. Vedeți, mintea noastră nu poate cuprinde un ceva dincolo de realmul nostru, universul nu ne este accesibil și totuși
s-ar putea ca toata existența tridimensională să fie mai mică decât o boabă de nisip în toate plajele lumii sub privirea Creatorului care ne decupează după buna Lui plăcere în formele dorite de El. În El însă avem existența și mișcarea! În El noi suntem deasupra spațiului pe care credem că-l locuim dar patria noastră adevărată este “În cer”, dincolo de orice idee de spațiu. Vedeți, pentru Filip distanța nu a fost o problemă pentru că Duhul l-a dus pâna la famen. Ezechiel a fost “transportat” din Babilon la Ierusalim într-o clipă…
​La urma urmei, știința nu poate nega existența lui Dumnezeu dar nici nu o poate demonstra… Prin încercarea ei de pătrundere, niște detalii surprinzătoare ale înțelepciunii Lui pot însă ieși la suprafață.

Slavomir Almăjan

Articolul anterior

Următorul articol