CELE 40 DE ZILE DESPRE CARE NU ȘTIM NIMIC!
Există în Noul Testament o tăcere fascinantă care a stârnit reflecții vreme de secole. În Faptele Apostolilor 1:3 ni se spune că, după Înviere Domnul Isus „S-a înfățișat viu” înaintea ucenicilor timp de patruzeci de zile și le-a vorbit despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. Totuși, aproape nimic din conținutul acestor conversații nu este menționat.
Paradoxul este izbitor: evangheliile consemnează uneori cu minuțiozitate predici, dialoguri și chiar reacții emoționale, însă această perioadă dintre Înviere și Înălțare — poate una dintre cele mai importante pentru formarea apostolilor — rămâne în mare parte acoperită de tăcere.
Și totuși, tocmai această tăcere spune ceva.
Personal, vrând să cunosc mai mult despre El, evident că m-am întrebat: “Oare ce să le fi spus Domnul în aceste zile?”
Cel mai probabil, Isus le-a reinterpretat întregul Vechi Testament prin prisma crucii și a învierii. În Evg. după Luca, în cap. 24 ni se spune că le-a explicat Scripturile și le-a „deschis mintea” ca să înțeleagă. Ucenicii trebuiau să vadă că jertfele, Paștele, Templul, profețiile mesianice, Împărăția lui Dumnezeu, nu erau realități izolate, ci umbre care conduceau spre El.
Până atunci, mulți dintre ei încă speraseră într-un Mesia politic care va da jos jugul roman de pe umerii lor. Chiar înainte de Înălțare, ei întreabă: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?” (Fp. Ap. 1:6). Asta arată că încă se luptau să desprindă Împărăția lui Dumnezeu de așteptările naționaliste.
Probabil că în acele zile Isus le-a corectat (radical) perspectiva:
problema fundamentală a lumii nu era dominația Romei, ci … robia păcatului și a morții.
Acest lucru explică transformarea uimitoare a apostolilor după Rusalii. Ei nu mai așteaptă și mai ales nu predică o revoluție politică, ci vorbesc cu îndrăzneală despre pocăință, har, cruce, înviere și o Împărăție care începe … în inimă.
Este greu de crezut că discuțiile au fost doar doctrinare. Acești oameni tocmai trecuseră prin:
- frică,
- fugă,
- dezamăgire,
- rușine,
- lepădare.
Simon Petru chiar se lepădase de trei ori. Ceilalți fugiseră în noaptea arestării. După Înviere, Isus nu pare preocupat doar să-i informeze, ci să-i restaureze.
Probabil multe dintre conversații au avut un caracter profund personal și pastoral:
- reasigurare,
- vindecare interioară,
- pregătire pentru persecuție,
- curaj,
- unitate,
- dependență de Duhul Sfânt.
Aproape fiecare apostol avea să sufere enorm pentru credință. Nu este exclus ca Isus să-i fi pregătit tocmai pentru această realitate cruntă care-i aștepta.
În plus, după aceste 40 de zile, apostolii apar cu o claritate teologică și o coerență surprinzătoare. Ei conduc comunități, rezolvă tensiuni doctrinare și proclamă Evanghelia cu o siguranță incredibilă.
Este foarte posibil ca în această perioadă să fi primit principii esențiale privind lucrarea viitoarei Biserici.
Rămâne, totuși, întrebarea: “De ce nu ni s-au păstrat aceste conversații?”
Poate că cea mai importantă întrebare nu este „ce s-a spus?”, ci „de ce nu ni s-a spus?”.
Un posibil răspuns este că Evanghelia nu trebuia să devină o religie a revelațiilor secrete (așa cum o transformă unii predicatori azi). În secolele următoare au apărut scrieri gnostice care pretindeau că Isus ar fi transmis învățături ascunse doar unui cerc restrâns.
Noul Testament pare să refuze deliberat această idee.
Mesajul creștin este public, nu ocult.
Din acest motiv, evangheliile nu urmăresc să satisfacă vreo curiozitate istorică, ci să ofere ceea ce este necesar pentru credință. Ioan chiar afirmă că Isus a făcut mult mai multe lucruri decât cele consemnate, însă acestea au fost scrise „pentru ca voi să credeți”.
Cel mai probabil multe dintre învățăturile din acele 40 de zile au ajuns indirect în predicile din Fapte, epistole, teologia apostolilor și în modul în care au înțeles harul, suferința și Împărăția lui Dumnezeu.
Poate că nu avem “stenograma” conversațiilor, dar avem efectul lor.
Practic avem “o tăcere care vorbește”.
Există ceva profund în faptul că după Înviere Isus nu lasă în urmă vreun volum de revelații secrete, ci … oameni transformați.
El nu întemeiază credința pe accesul la informații ascunse, ci pe:
- mărturie,
- viață schimbată,
- prezența Duhului Sfânt,
- trăirea Împărăției lui Dumnezeu.
Tocmai aceasta este lecția acelor 40 de zile despre care știm atât de puțin:
cele mai importante lucruri transmise de Hristos nu au fost doar informații care trebuiau notate, ci realități care trebuiau întrupate în oameni.
Împărăția lui Dumnezeu nu trebuia să fie transmisă prin arhive exhaustive, ci prin … vieți transformate.
Iar faptul că nu știm exact ce au discutat face ca atenția să rămână nu pe „ce informații ascunse există” (așa cum suntem tentați să facem în zilele noastre căutând – sau inventând – lucruri senzaționale) ci pe ceea ce a devenit vizibil în ei (și ar trebui să fie și în noi) după acele 40 de zile: o viață transformată de Învierea (și Înălțarea) lui Hristos!
P.S. Am decis să revin cu emisiunea “Cuvânt din Dragoste”. Încă nu știu de când … dar va continua! Vă mulțumesc (vă știți voi 🤗)
