„Trăim din amintiri: Comoara invizibilă a fiecărei zile”
Viața este frumoasă.
Nu spun asta dintr-un exces de idealism și nici dintr-o fire romantică fără leac. O spun ca un om simplu, care trăiește – și care își aduce aminte.
Pentru că, în cele din urmă, viața este alcătuită din clipe. Fragmente de timp care, odată trăite, devin amintiri. Ele ne construiesc și ne definesc.
Amintirile – cele cu adevărat importante – sunt momentele trăite cu cei dragi: râsete, îmbrățișări, seri de vară cu apusuri oglindite în apă. Sunt clipele în care am avut curajul să rostim pentru prima dată „Te iubesc” și momentele când ne-a fost frânt inima de un refuz, un eșec sau o pierdere.
Trăim din amintiri, ne hrănim cu ele și e adevărat că fără ele, am fi goi. Săraci. Fără direcție și fără profunzime.
Amintirile sunt ancore. Repere care ne ajută să nu uităm cine suntem. Nici măcar Dumnezeu nu uită. El își aduce aminte:
– de oamenii Săi dragi – Noe, Ilie, Ieremia…
– de legământul veșnic făcut cu toți oamenii
– de tine. Da, și pe tine te iubește.
– și își aduce aminte spre binele tău:
„Ci Îmi voi aduce aminte spre binele lor de legământul cu strămoșii lor… ca să fiu Dumnezeul lor: Eu sunt Domnul.” (Levitic 26:45)
De aceea, e bine ca și tu să-ți aduci aminte. Amintește-ți că ești căsătorit și dăruiește-i soției tale floarea preferată.
Amintește-ți câte binecuvântări ai primit. Spune astăzi Domnului: „Îți mulțumesc!”
Amintește-ți că ești om – și fii bun.
Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan
