SEMNELE SFÂRȘITULUI Episodul 3 –Perturbările lumii
(Războaie, crize și începutul durerilor)
„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” (Matei 24:6-8)
Istoria umană este marcată de conflicte, catastrofe naturale și crize globale. Ucenicii au întrebat despre semnele sfârșitului, iar Hristos le răspunde cu realism: acestea vor exista, dar nu constituie sfârșitul în sine, ci doar începutul durerilor.
Provocarea este să discernem între fragilitatea lumii căzute și împlinirea planului lui Dumnezeu.
Analiză biblică și teologică
Războaiele și veștile de războaie – Isus nu promite o lume fără conflicte până la revenirea Sa. Dimpotrivă, tensiunile dintre națiuni fac parte din cursul istoriei căzute. Catastrofele naturale – foamete, cutremure, epidemii. Ele sunt semne ale fragilității creației, „care suspină și suferă durerile nașterii” (Romani 8:22). „Începutul durerilor” – imaginea este preluată din naștere: durerile cresc, dar ele indică faptul că urmează o nouă viață. Semnele negative nu trebuie văzute doar ca tragedii, ci ca anticipări ale înnoirii finale.
Argumentație
Perturbările lumii ne transmit trei adevăruri esențiale:
Lumea este instabilă – pacea și siguranța absolute nu pot fi găsite în ordinea umană. Suferința are sens escatologic – durerile nu sunt dovada absenței lui Dumnezeu, ci pregătirea pentru o realitate nouă. Frica nu este răspunsul creștin – „Vedeți să nu vă înspăimântați” (Matei 24:6). Credinciosul privește evenimentele prin prisma speranței, nu a panicii.
Aplicație pentru creștinii contemporani
Globalizarea fricii – mass-media și internetul fac ca fiecare război sau criză să fie resimțite la nivel global. Rezultatul: o epidemie de anxietate. Creștinii sunt chemați să fie purtători de pace, nu de panică. Crizele sanitare și economice – pandemia recentă și instabilitatea financiară globală au demonstrat cât de fragil este omul modern. În astfel de contexte, biserica trebuie să fie o comunitate de sprijin și speranță. Naționalismul și polarizarea – intensificarea conflictelor politice și culturale creează diviziuni adânci. Creștinii sunt chemați să-și amintească de o cetățenie mai înaltă: „Cetățenia noastră este în ceruri” (Filipeni 3:20). Ecologia spirituală – cutremurele și dezastrele naturale ne reamintesc de responsabilitatea pentru creație, dar și de limitele omului. Doar Hristos va restaura în mod deplin lumea.
Concluzie
Perturbările lumii nu sunt dovada că Dumnezeu a pierdut controlul, ci semne că istoria se îndreaptă spre punctul final al planului Său. Războaiele, foametea și bolile nu sunt sfârșitul, ci începutul durerilor care anunță nașterea unei noi creații.
Pentru creștinul contemporan, chemarea nu este la panică, ci la perseverență. Într-o lume în criză, Biserica trebuie să fie semnul speranței.
„Dumnezeu ne este adăpost și sprijin, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul.” (Psalmul 46:1-2)
