Săptămâna Mare – Ziua de Luni: Ziua Autorității

Fiecare zi este un dar — o fereastră a providenței divine, o expresie a harului acordat omului trecător. A fi viu, a fi conștient, a fi sub binecuvântarea Cerului, reprezintă deja o mărturie a iubirii lui Dumnezeu. Însă, între zile și Zile, există uneori o chemare aparte: aceea de a încetini pasul și a contempla mai profund ce înseamnă „astăzi”.

Pentru noi, cei legați de ritmurile efemere ale timpului, există zile pe care le comemorăm cu bucurie și zile pe care le-am dori șterse din memorie, îngropate sub greutatea amintirilor dureroase. Dar Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, ne-a dat harul de a păși încă o dată în ceea ce numim, în spiritualitatea creștină, Săptămâna Mare — Săptămâna Patimilor Domnului nostru Isus Hristos.

Această ultimă săptămână a vieții Sale pământești este marcată de o activitate intensă, încărcată de semnificații spirituale, fiecare zi constituind un reper teologic și existențial. Fiecare zi a fost — și rămâne — importantă, un prilej de reflecție, de cercetare a inimii și de întărire a credinței.

Luni – Ziua Autorității

Ziua de luni este una plină de simbolism și revelație. Evanghelia după Marcu (11:12-14) ne redă episodul binecunoscut: „A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămânzit. A zărit de departe un smochin care avea frunze şi a venit să vadă dacă va găsi ceva în el…” Dar nu a găsit decât frunze. Și atunci, a rostit un cuvânt de judecată: „Nimeni să nu mai mănânce vreodată rod din tine!”

Pentru evrei, smochinul nu era un arbore oarecare. El simboliza pacea, prosperitatea, siguranța (cf. 1 Regi 4:25; Mica 4:4; Zaharia 3:10). Totodată, legea mozaică prevedea ca roadele smochinului să fie lăsate, în parte, pentru cei săraci. Așadar, lipsa de rod a acestui copac nu era doar o imagine agricolă, ci un act simbolic de necredincioșie față de misiunea dată de Dumnezeu.

Smochinul cu frunze, dar fără rod, devine un simbol al religiei fără conținut, al aparenței fără esență, al formelor goale care nu mai adăpostesc viața Duhului. Este o imagine a ipocriziei spirituale, a unei credințe declarate, dar neroditoare.

Isus — Regele smerit, dar și Judecătorul drept — își exercită autoritatea divină nu asupra unei mulțimi, ci asupra unui copac, într-un act pedagogic menit să provoace conștiința celor ce aveau urechi de auzit.

Un apel personal: Ce găsește Isus în tine?

Astăzi, Isus se apropie de noi. Nu cu ochi de condamnare, ci cu ochi de Căutător. Se uită în viața noastră, în trăirile noastre, în faptele noastre. Ce găsește?

Doar frunze? Doar aparențe? Doar o imagine atent regizată? Sau găsește roade — roade demne de pocăință, de credință vie, de iubire autentică?

Ziua de luni devine astfel un spațiu pedagogic al cercetării personale. Este o zi a autorității divine, dar și a confruntării sincere cu sinele.

Să învățăm din această zi:

Să ÎNVĂȚĂM din exemplul lăsat de Hristos; Să dobândim ÎNȚELEPCIUNE prin studiu și reflecție asupra Scripturii; Să ne ÎNCREDEM în dragostea și în dreptatea lui Dumnezeu; Să fim ÎNOIȚI de puterea Cuvântului, nu doar impresionați de forma Lui.

În această zi, haideți să nu lăsăm frunzele să ascundă goliciunea inimii. Să nu lăsăm religia să înlocuiască relația. Și să nu uităm: autoritatea lui Hristos nu este doar de judecată, ci și de restaurare — dacă alegem să aducem roade vrednice.

Cu dragoste,

drd. Ciprian Bârsan