„Izvoarele păzite – lupta pentru curăția Bisericii”

Trăim astăzi, ca Biserică, o vreme grea și înfricoșătoare. Vrăjmașul sufletelor se luptă cu înverșunare să arunce gunoaie în izvoarele noastre. Scopul lui este limpede: să otrăvească apa curată a vieții. Știm că o apă otrăvită aduce moarte și seamănă moarte.

În vechime, un oraș putea fi cucerit atunci când i se tăia accesul la apă sau când fântânile erau pângărite. Cea mai simplă metodă era aruncarea gunoaielor în izvoare. Aceasta este și astăzi strategia celui rău: să atingă sursa curată, să murdărească ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru viață.

Și, din păcate, nu de puține ori și noi, oamenii, folosim aceeași metodă: cu vorbe grele, cu judecăți pripite, cu răutăți ascunse, aruncăm gunoaie în izvoarele altora.

Dar care sunt aceste „gunoaie” spirituale ce pot întina curăția Bisericii? Dacă privim cu sinceritate în noi înșine și în lumina Scripturii, răspunsul nu întârzie să apară:

1. Influența lumii

Atracția este seducătoare, oferta variată, dar nu întotdeauna morală sau biblică. Deși trăim în lume, nu putem primi ca repere principiile unei lumi care și-a pierdut busola.

2. Instutionalizarea religios

Instituționalizare, ritualuri, forme goale. Din dorința de a păstra „tradiții”, riscăm să stingem glasul Duhului Sfânt. Ne transformăm în cluburi respectabile, dar lipsite de pasiune și foc ceresc. Aici este un pericol mare!

3. Izolarea bisericii

Biserica este o cetate, dar nu una închisă în ea însăși. Am fost chemați să închidem ușa păcatului, dar să deschidem larg ușa dragostei către oameni. Prea des ridicăm ziduri, ne simțim confortabil înăuntru, dar uităm că afară este câmpul de misiune. Acolo trebuie să fie lumina noastră!

4. Individualismul

Ne credem singuri importanți, dar adevărata biruință în Hristos se arată prin dragoste față de aproapele. Egoismul este otrava care macină legătura frățească; iubirea este antidotul care aduce vindecare.

5. Imoralitatea

Cel mai mare aliat al diavolului rămâne firea pământească. Prin ochi, prin simțuri, prin dorințe nestăpânite, suntem adesea ademeniți în păcat. Dezmățul și destrăbălarea nu sunt altceva decât lanțuri prin care vrăjmașul vrea să înrobească sufletul.

Dar vestea bună rămâne aceasta: putem birui!

Prin El și pentru El!

Cum?

Veghează! Fii treaz asupra sufletului tău. Vorbește! Cu Dumnezeu în rugăciune, despre Dumnezeu în mărturie. Voință! Alege să rămâi în picioare, căci „totul este cu putință celui ce crede”.

Izvoarele pot fi păzite, apa poate rămâne curată, iar Biserica vie și plină de putere atunci când Hristos este centrul ei.

Cu dragoste,

Ciprian Bârsan