Ciobanul și lupii în blană de oi

În vremea când lupii au ajuns să stăpânească atât de perfect arta deghizării luându-şi înfăţişarea de oi, ciobanii erau nedumeriţi și se întrebau:

„Cum se poate că noi scoatem dimineaţa la păşune numărul obişnuit de oi, iar seara când se întorc la stână, printre ele sunt şi lupi mascaţi în oi, de nu mai ştim care este cu adevărat oaie şi care este lup?”

La un moment dat, unuia i-a venit o idee: s-a aşezat în strunga stânii, seara, la întoarcerea turmei şi lăsând să treacă un singur animal – oaie sau lup ce se dădea drept oaie – le lovea pe fiecare, cu o nuieluşcă peste spinare.

Oile îşi ziceau în ele însele: „Este nuiaua stăpânului, pastorului nostru” şi treceau mai departe; lupii însă, cu un „hrrr!” îşi arătau colţii. În felul acesta, ciobanii au putut face deosebirea între oile cu adevărat oi şi lupii îmbrăcaţi în blăni de oi.

„Domnul este Pastorul meu” cânta, odinioară, regele poet David. Pentru el, faptul de a se şti sub ocrotirea Lui Dumnezeu nu excludea acceptarea „nuielei”. Dimpotrivă vedea în ea o mângâiere (Psalmul 23).

Nouă creştinilor de azi, ce ne spune aceasta afirmaţie? Iată un subiect la care suntem invitaţi să medităm…

(Traducere de Pitt Popovici, publicată prima data în revista „Farul creştin”, 1946)

Via: Samy Țuțac