Când nu mai vedem cu ochii sufletului…
Trăim într-o lume care pare trează, dar care doarme adânc — spiritual. Ne uităm în jur și vedem o formă de orbire care nu afectează ochii, ci inima. O orbire care se manifestă prin încăpățânare, mândrie, închidere în sine, lipsă de sensibilitate pentru ceea ce contează cu adevărat.
Dumnezeu ne-a vorbit din timp despre această orbire. Biblia e plină de exemple în care oamenii nu au văzut ce trebuiau să vadă:
Moise a văzut rugul arzând — dar a trebuit să se oprească și să privească atent, altfel ar fi trecut pe lângă minune.
Balaam nu a văzut ce vedea măgărița lui — și abia când Dumnezeu i-a deschis ochii, a înțeles pericolul.
Samuel, un profet al Domnului, nu l-a văzut pe David ca viitor rege — pentru că ochiul uman judecă după aparențe.
Slujitorul lui Elisei era copleșit de frică — până când Dumnezeu i-a deschis ochii și a văzut că cerul era plin de ostași divini.
Așa este și azi: vedem, dar nu înțelegem. Ne uităm, dar nu discernem. Ne rugăm, dar poate nu mai credem că Dumnezeu ne poate atinge.
Orbirea spirituală se strecoară subtil:
– Când devenim ipocriți și ne prefacem că totul e bine.
– Când adevărul e inversat, și păcatul e „normalizat”.
– Când ne pierdem în iluzii frumos ambalate, dar goale de sens.
Dar vestea bună este aceasta: există vindecare!
Dumnezeu este același — gata să atingă ochii inimii noastre, dacă Îl căutăm sincer.
„Caută-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi, cheamă-L câtă vreme este aproape.” – Isaia 55:6
Roagă-te simplu, dar sincer:
„Doamne, atinge-mi ochii. Vreau să văd din nou! Vreau să Te văd pe Tine.”
Și vei vedea… că lumina Lui încă strălucește.
Cu dragoste, drd. Ciprian Bârșan
