CÂMPIA TURZII A SĂRBĂTORIT 90 DE ANI DE MĂRTURIE PENTICOSTALĂ






Astăzi am avut binecuvântata ocazie de a fi prezent la Câmpia Turzii, unde a avut loc o sărbătoare cu totul specială: aniversarea a 90 de ani de mărturie penticostală în municipiu. A fost un moment deosebit, în care toate cele șase biserici penticostale din oraș s-au unit pentru a-I aduce slavă lui Dumnezeu și pentru a celebra lucrarea pe care El a făcut-o de-a lungul acestor nouă decenii.
Evenimentul a reunit credincioși, coruri și grupuri de cântăreți din toate bisericile penticostale ale orașului, care au înălțat împreună cântări de laudă și închinare. De asemenea, numeroși slujitori și păstori din Câmpia Turzii și din alte localități au fost prezenți pentru a se bucura împreună de această aniversare.
Între invitați s-au numărat primarul municipiului, precum și pastorul Ilie Sătmărean, secretarul Comunității Regionale Penticostale Cluj. Au participat, de asemenea, musafiri și slujitori veniți din Turda, Austria și Australia, fapt care a dat evenimentului o dimensiune aparte și a evidențiat legăturile frățești dintre credincioși, dincolo de granițe.
Privind în urmă, nu putem să nu ne amintim de vremurile grele prin care a trecut biserica din Câmpia Turzii în perioada comunistă, când credincioșii au îndurat persecuții, iar unul dintre lăcașurile de închinare a fost demolat. Cu toate acestea, Dumnezeu Și-a păstrat Biserica, iar astăzi vedem rodul credincioșiei Sale: o comunitate vie, puternică și în continuă creștere.
În prezent, bisericile penticostale din Câmpia Turzii sunt o lumină în cetate și o sare a pământului, implicate activ atât în viața comunității locale, cât și în lucrarea misionară. Impactul lor se extinde până în Africa, în Mozambic, iar implicarea în educația și formarea copiilor reprezintă o altă dovadă a preocupării pentru generațiile viitoare.
Sărbătoarea de astăzi a fost o adevărată binecuvântare pentru toți cei prezenți. Mai presus de toate, credem că a fost o jertfă de laudă plăcută înaintea lui Dumnezeu, Cel care a fost și rămâne Autorul acestei lucrări. Lui Îi aparține toată gloria pentru trecut, prezent și viitor, iar rugăciunea noastră este ca El să continue să binecuvânteze bisericile din Câmpia Turzii și să le folosească în continuare spre slava Numelui Său.






