Veni, Vidi, Vici… și Noi Am Fost Cuceriți







„Veni, vidi, vici.” Cu aceste trei cuvinte, Iulius Cezar anunța Senatului Roman, în anul 47 î.Hr., una dintre cele mai rapide și decisive victorii din istorie — biruința împotriva lui Farnace al II-lea, regele Pontului. Fraza a devenit celebră nu doar prin simplitatea ei, ci și prin forța cu care surprinde o izbândă totală: trei verbe, trei acțiuni împlinite, trei pași spre glorie.
Noi însă rostim astăzi aceste cuvinte cu un alt înțeles și cu o altă emoție.
Nu noi am cucerit, ci noi am fost cuceriți — de malgași, de bunătatea lor, de simplitatea lor, de felul în care zâmbesc chiar în mijlocul lipsurilor. Am fost cuceriți a șaptea oară.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, misiunea noastră în „Insula Roșie” — Madagascar — s-a încheiat. Ne-am desfășurat lucrarea între Antananarivo și Mahajanga, implicându-ne într-o serie de proiecte dezvoltate cu dăruire de familia Șaitiș și încurajând, în același timp, lucrarea celorlalți misionari români aflați în acest colț îndepărtat al lumii.
Zilele au fost intense și pline: distribuire de orez, vizite în comunități izolate, predicare pe stradă, slujire în închisoare, întâlniri cu oameni ale căror nevoi sunt mari, dar a căror inimă este și mai mare.
Am avut din nou o experiență profundă, frumoasă, modelatoare.
Și da, Dumnezeu a ascultat rugăciunile dumneavoastră — le-am simțit în fiecare pas, în fiecare drum, în fiecare provocare.
În mod personal, doresc să mulțumesc tuturor celor care au înțeles proiectul „Îmi donez ziua de naștere” și care au sprijinit spiritual și financiar această a șaptea misiune în Madagascar. Generozitatea și credincioșia voastră stau la temelia a tot ceea ce am reușit să facem.
Cu dragoste,
Ciprian Bârsan, Daniel Hada, Cristi Niță






