În memoria lui Mihai Wurmbrand-fiul pastorului Richard Wurmbrand (6 ianuarie 1939 – 17 octombrie 2026)

Din interviul acordat de Mihai Wurmbrand la Memorialul Victimelor Comunismului, Sighet, România (2002).

Mihai Wurmbrand:

„Tatăl meu a crezut întotdeauna că înnoirea omenirii, a unei societăți sau a unei țări începe cu înnoirea personală a inimii fiecărui om.

Fiecare trebuie să înțeleagă că se află aici, pe acest pământ, ca un invitat și că, într-o zi, va fi invitat să părăsească acest pământ. Existența noastră este trecătoare. Iar în această existență trecătoare, cel mai important lucru pentru noi este relația noastră veșnică cu Creatorul acestui univers.

În memoria tatălui meu, încerc să-i încurajez pe toți oamenii, în special pe creștinii din România, să urmeze exemplul său, să meargă înainte fără compromisuri, până la capăt, cu orice preț, chiar și prin ziduri.

Tatăl meu nu s-a gândit niciodată să-și păstreze poziția sau să fie precaut pentru că avea o familie. Fără niciun compromis, de fiecare dată, a mers drept înainte. El este un exemplu pentru întreaga lume.

Este foarte greu să fii fiul unui om mare, pentru că oricine te întâlnește se așteaptă să găsească în tine o copie, o clonă a acelui om.

Dar este și o mare satisfacție să fii fiul unui om mare. Este ca și cum ai primi o moștenire, un bagaj prețios, care ți-a fost încredințat.

Tatăl meu era genul de om care își ținea întotdeauna cuvântul.

Una dintre cele mai puternice amintiri ale mele este de pe vremea când aveam doar șase ani și jumătate.

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, un creștin din Occident i-a adus tatălui meu o bucată de stofă, pentru a-și face un costum nou.

În fiecare dimineață, tatăl meu îmi povestea diferite istorioare creștine cu învățăminte morale. Una dintre povestirile pe care mi le-a spus în acea perioadă era despre o femeie egoistă.

Un cerșetor a venit la ușa ei și, după multe rugăminți, femeia i-a aruncat o bucată de brânză stricată.

În noaptea aceea, femeia a visat că ajunsese în cer. Acolo avea loc un ospăț măreț, iar toți sfinții erau așezați la o masă uriașă.

Ea a vrut să se așeze și ea la masă, dar un înger a venit, a tras-o de mânecă și i-a spus să se așeze la o altă masă, foarte mică, unde se afla doar bucata de brânză stricată.

Îngerul i-a explicat că toți cei de la masa cea mare dăruiseră din ceea ce aveau mai bun, pe când ea oferise doar brânza stricată.

Desigur, tatăl meu mi-a explicat atunci că, atunci când avem ceva de dăruit, trebuie să oferim ceea ce avem mai bun, nu să le aruncăm altora lucrurile de care noi vrem să scăpăm.

S-a întâmplat ca, la două zile după această povestire, tatăl meu să probeze cu mândrie, în fața oglinzii, așa cum se obișnuia pe vremuri în România, un costum nou-nouț, făcut din stofa primită din Occident.

Eu eram lângă el și i-am spus:

«Acum ai două costume, iar fratele Vaisman, de la biserica noastră, vine întotdeauna la biserică într-un costum peticit. Ar trebui să-i dai fratelui Vaisman unul dintre cele două costume.»

Tatăl meu m-a întrebat imediat pe care dintre cele două costume ar trebui să i-l dea.

Iar eu, fără să stau o clipă pe gânduri, i-am răspuns:

«Costumul pe care ai vrea să-l porți în cer, pe acela ar trebui să i-l dăruiești.»

În aceeași după-amiază, tatăl meu l-a chemat pe fratele Vaisman, care era mai în vârstă, și i-a dăruit costumul cel nou, făcut din stofa adusă din Elveția, chiar în fața mea.

Să fii fiul pastorului Wurmbrand este o mare moștenire, o adevărată bogăție — să ai un părinte pe care îl admiri pentru că își ține cuvântul.”

Sursa: Interviu acordat de Mihai Wurmbrand la Memorialul Victimelor Comunismului, Sighet, România (2002)
(pagina-helpforrefugees)