Săptămâna Patimilor: Luni

Este luni dimineața și tocmai începuse marea săptămână, Săptămâna Patimilor Sale. În Ierusalim, de față cu liderii religioși și cu mulțimea care privea, Hristos Domnul își dovedea, prin suferință și moarte, calitate Sa de Mântuitor al lumii întregi.

Flămânzise, ca o mărturie că era Om și Dumnezeu în același timp. Totul era al Lui, și cerul și pământul, însă, pentru a-Și preda lecția Se îndreaptă spre un smochin. Rod nimic. Frunze multe. Evanghelistul Marcu ne spune că nu era vremea smochinelor. Totuși, învățătura Lui era absolut corectă și necesară pentru evrei și pentru noi.

Nu poți trăi înaintea Lui doar ca decor, ca o completare a peisajului. Am fost sădiți în ogorul Lui pentru a rodi, pentru a avea semnificație, pentru a sătura lumea flămândă din jurul nostru. Smochinele noastre pot lua diferite forme: un cuvânt potrivit, o faptă bună, o mărturie care rămâne veșnic.

A fi fără roadă conduce la judecată. Smochinul, sub blestem, s-a uscat. Probabil a fost tăiat și aruncat în foc.

Ai rod? Știi să spui care-i rodul tău în relație cu oamenii și cu Dumnezeu? Câți au găsit ceva semnificativ în viața ta?

Doar rodul asigură viața, frunzele…rezolvă aparențele.

Hristos caută rod, nu frunze. Pentru El, realitatea este de valoare, nicidecum aparențele. Frunzele încântă privirea, dar rodul hrănește, susține viața și oferă speranță pentru viitor.

Blestemarea smochinului a fost ilustrarea practică a unui mod de viață condamnat de Dumnezeu. Între evrei și între preoții lor era doar o evlavie de formă, menită să-i uimească pe cei din jur, dar fără a avea valoare în ochii Domnului.

Relația cu Dumnezeu începe în ascuns și apoi se vede în public. Ea este legată mai mult de dragostea inimii decât de declarația gurii. Și mai ceva…nu trebuie să mă laud eu cu evlavia mea, ci ea trebuie văzută de alții. Hristos cunoaște lăuntrul fiecărui om.

O săptămână mare!

Să trăim cu folos,
Cocîrțeu Ioan, pastor