Puterea Cuvintelor – ceea ce rostim zidește sau dărâmă
Fiindcă a trecut deja o săptămână de la tragedie și mulți s-au apucat să vorbească despre cele întâmplate în casa familiei Sabo, unii povestind, alții întrebând, iar alții grăbindu-se să judece, am găsit și eu cu cale să așez câteva gânduri despre felul în care ar trebui să ne comportăm atunci când necazul intră nepoftit și nemilos în casa aproapelui nostru.
Prea alesule Teofile, este timpul să învățăm următoarele:
• durerea aproapelui nu trebuie transformată într-un spectacol ieftin. Fiecare cuvânt aruncat și fiecare presupunere pot deveni o povară pentru cel suferind. Tastatura poate fi mai ascuțită decât sabia.
• suferința semenului nu este o oportunitate pentru superioritatea noastră morală. Greșelile altuia sunt ușor de numărat, dar omul zdrobit are nevoie de un umăr pe care să plângă.
• cei aflați în necaz au nevoie de prezență, nu de păreri. A sta lângă omul îndurerat, fără să-i explici de ce i s-a întâmplat nenorocirea, ci doar să-i spui „Sunt aici”, este unul dintre cele mai potrivite moduri de a-i fi alături.
• să-i protejăm pe cei îndurerați de povara vinovăției publice. Să nu transformăm fragmente de declarații, rostite în șoc și durere, în sentințe definitive asupra caracterului unui om.
Prea alesule Teofile, tragediile altora ne mai învață despre fragilitatea ființei umane. De aceea, preaiubitule, semenii noștri au nevoie de ajutorare nu de acuzare, au nevoie de pansamente nu de pietre, au nevoie de zidire nu de zdrobire. “Ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor” Lc 1:4
Corneliu Olan
