POȚI FI CREȘTIN ȘI, ÎN ACELAȘI TIMP, BATJOCORITOR FAȚĂ DE AUTORITATE?

Mărturisesc că unul dintre lucrurile care mă nedumeresc și mă întristează tot mai mult în ultima vreme este ușurința cu care unii creștini ajung să vorbească disprețuitor și batjocoritor despre cei aflați în poziții de autoritate. Fie că este vorba despre autoritatea spirituală, politică sau despre alte forme de autoritate, constat o lipsă de respect care mi se pare greu de împăcat cu învățătura Scripturii.
Nu mă refer la dreptul legitim de a critica, de a dezaproba anumite decizii sau de a denunța abuzurile.
Biblia nu ne cere să fim lipsiți de discernământ și nici să aprobăm nedreptatea. Mă refer la acel spirit de dispreț care se exprimă prin ironii, etichetări, cuvinte umilitoare, atacuri personale și o satisfacție aproape inexplicabilă de a-i ridiculiza pe cei care exercită autoritatea.
Și mă întreb: Oare ne mai cercetăm vorbirea în lumina Cuvântului lui Dumnezeu?
Epistola lui Iuda vorbește despre oameni care „nesocotesc stăpânirea și batjocoresc dregătoriile” (Iuda 8). Contextul privește inclusiv autoritatea și realitățile spirituale, dar avertismentul împotriva aroganței și a vorbirii disprețuitoare este cât se poate de serios.
Mai mult, în Faptele Apostolilor 23:5, apostolul Pavel amintește porunca: „Pe mai-marele norodului tău să nu-l grăiești de rău.” Și aceasta chiar într-un context în care fusese tratat nedrept!
Iar apostolul Petru scrie fără echivoc: „Cinstiți pe toți oamenii … temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului!” (1 Petru 2:17).
Nu pot să nu observ contradicția dintre aceste îndemnuri și felul în care uneori ne exprimăm, inclusiv pe rețelele sociale. Cum putem pretinde că suntem călăuziți de Duhul Sfânt, iar în același timp să cultivăm disprețul, batjocura și lipsa de respect?
Poate că unii nici nu realizează că au alunecat în acest păcat. Poate că batjocura a devenit atât de obișnuită în societate, încât am început să o considerăm normală și în viața creștină.
Dar normalitatea lumii nu poate deveni standardul Bisericii!
Mă impresionează profund exemplul Domnului Isus, despre care Scriptura spune: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri” (1 Petru 2:23). El a confruntat păcatul și ipocrizia cu fermitate, dar nu a cultivat duhul disprețului.
Cred că avem nevoie de o serioasă cercetare de sine.
Putem critica fără să batjocorim. Putem dezaproba fără să disprețuim. Putem cere socoteală conducătorilor fără să ne pierdem caracterul creștin.
Dar nu putem pretinde că semănăm cu Cristos în timp ce ne găsim plăcerea în umilirea și ridiculizarea altora.
Mă tem că, în încercarea de a condamna greșelile celor aflați în autoritate, riscăm uneori să săvârșim noi înșine un păcat pe care Scriptura îl condamnă.
Și atunci, adevărata întrebare nu mai este legată doar ce fel de conducători avem, ci ce fel de creștini suntem noi?






