O LECȚIE DE LA SEMAFOR
Oprit la semafor, am văzut o imagine care m-a tulburat. Pe trotuar, o mamă și fiul ei mergeau de mână. Mama, foarte bătrână, aproape îndoită de ani, pășea nesigur. Fiul, un bărbat trecut și el de 60 de ani, era încă drept și atent. El era mâna puternică. El o sprijinea.
Nu așa ne obișnuim să vedem lucrurile. De obicei, mama este sprijinul, iar copilul este cel fragil. Dar viața nu rămâne pe loc. Se învârte, ca o roată.
Privind scena, am înțeles încă o dată cât de trecătoare sunt puterea și tinerețea. Ceea ce astăzi pare stabil, mâine se clatină. Ceea ce astăzi ține, mâine are nevoie să fie ținut. Omul este vulnerabil pe pământ, oricât de sigur ar părea.
Eclesiastul ne avertizează să nu ne amăgim: totul este trecător. Nu pentru a ne lipsi de orizont și de sens, ci pentru a ne așeza speranța unde trebuie. Tinerețea și zorile vieții sunt frumoase, dar nu sunt un temei sigur. Ele se duc, asemenea zilei care înaintează fără să ceară voie.
Roata vieții se întoarce pentru fiecare. Mama care altădată ținea mână de copil ajunge să fie ținută. Iar fiul, cândva fragil, devine sprijin. În fața acestei realități, singura înțelepciune adevărată este să nu ne încredem în noi înșine.
Pentru că există o mână care nu slăbește niciodată. O mână care nu tremură odată cu anii și nu obosește odată cu trupul. Mâna Domnului. În ea este singura siguranță care rămâne atunci când toate celelalte se schimbă.
