Nu știu CÂT mai este până se termină alergarea

„Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:14)

Viața cu Dumnezeu e o alergare. Nu un sprint, ci un maraton. Dar ce e greu e că nu știm cât mai avem de alergat.

Unii pleacă devreme. Alții ajung bătrâni. Unii trec linia de sosire în pace, alții în suferință.

Nu știu cât mai am — un an? o zi? zeci de ani? Dar știu că linia de sosire există, și că la capătul ei nu e uitare, ci o coroană.

Pavel n-a știut cât mai are, dar a trăit fiecare zi cu intensitatea unui alergător care nu vrea să abandoneze.

A spus: „Mi-am isprăvit alergarea” — și aceasta este dorința fiecărui credincios adevărat.

Poate că alergi obosit. Poate ești în urcuș. Poate te-ai împiedicat. Dar nu opri alergarea. Nu contează cine ajunge primul, ci cine ajunge credincios.

Dumnezeu nu cere viteză. Cere statornicie.

Trăiește fiecare zi ca și cum ar putea fi ultima… dar iubește, muncește, iartă și visează ca și cum ai mai avea o viață întreagă.

Scrie o listă cu lucruri care te trag înapoi în alergarea ta: griji, păcate, oboseală, descurajare.

Roagă-te ca Domnul să îți dea puterea să le lași în urmă, să alergi ușor spre țintă.

Fă-ți obiceiul de a începe fiecare zi cu o întrebare sfântă:

„Doamne, cum pot alerga astăzi mai aproape de Tine?”

Rugăciune

Doamne, nu știu cât mai am de trăit. Nu știu câți pași mai sunt până la linia de sosire. Dar vreau să alerg bine, să nu mă pierd pe drum. Dă-mi putere să continui chiar când obosesc, chiar când nu văd capătul. Fă-mă statornic în credință, pas cu pas. Și în ziua când voi ajunge Acasă, ajută-mă să aud cuvintele Tale: „Bine, rob bun și credincios.”

Amin.

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan