Mi-e toamnă, iar în suflet

Mi-e toamnă, iar în suflet. E pustiu,
Și stropi reci de ploaie mă îneacă.
Când cerul sa umplut de norii grei
Aștept zadarnic ploaia ca să treacă.

Și lacrimi curg, așa cum curge ploaia.
Mă uit pe geam , ca într-o oglindă
Și văd un gol imens care încearcă
Iar și iar să mă cuprindă.

Cum voi putea să trec iar printr-o toamnă?
Când sufletul începe a rugini,
Și trupul vrea mereu să se odihnească
Vegheat de o lumină în nopțile târzii.

E toamnă iar. Se apropie sfârșitul.
Știi, toamnele-s cărări spre infinit.
Un ultim timbru pe o scrisoare goală ,
Și un nume șters, când totul sa sfârșit.

Dar știu că toamna nu îmi va ucide
Credința și așteptarea ce am avut.
Când pe un câmp ceresc cu lungi coline
În trup de slavă voi fi renăscut.

În vara cea eternă ce mă așteaptă,
Eu voi intra, zâmbind în haine noi.
Nu voi mai ști atunci de aceste toamne,
De ani de pribegie, furtună și de ploi.

Și în sublima pace a țării mele
Voi fi uimit de ce am câștigat .
În zilele pustii și reci de toamnă
Am suferit, dar nu m-am lepădat!
Dana Balog.