OMUL PLEACĂ ACASĂ. VORBELE DESPRE EL MAI RĂMÂN…

Poate că tocmai v-ați rugat împreună. V-ați strâns mâna și v-ați spus: „Domnul să te binecuvânteze!” Apoi el a ieșit, iar cineva a început:

„E un frate bun, dar…”
„Îți spun doar ca să știi…”
„Să rămână între noi…”

Și, în câteva minute, un om care nu se poate apăra devine subiectul unei conversații care îi micșorează numele.

Bârfa rănește și atunci când șoptește.

Uneori poartă hainele îngrijorării. Alteori se strecoară într-un „motiv de rugăciune”, însoțit de amănunte pe care nu aveam dreptul să le răspândim.

Bârfa înseamnă și folosirea unui lucru adevărat cu intenția de a umili. Adevărul despre slăbiciunea cuiva ne cere responsabilitate. Nu ne dă dreptul să-l expunem oricui.

DISTRUGE încrederea.
După o singură conversație, începi să privești cu suspiciune un om pe care până ieri îl prețuiai.

DESPARTE oamenii.
Apar distanțe, se răcesc prietenii, se evită priviri. Iar cel vorbit poate nici nu știe de ce s-a schimbat atmosfera.

DEZBINĂ biserica.
Acolo unde ar trebui să ne purtăm poverile, ajungem să ne răspândim slăbiciunile.

Dragul meu, înainte să continui o asemenea discuție, întreabă-te: „Îl ajut pe omul acesta sau doar îi răspândesc rana?”

Dacă există o greșeală, caută îndreptarea ei cu adevăr și dragoste. Dacă există un abuz, spune-l celor care pot proteja și interveni. Dar nu transforma durerea unui om în hrană pentru curiozitatea altora.

Poți opri bârfa chiar la tine, cu o vorbă simplă: „Hai să vorbim cu el. Hai să vedem cum îl putem ajuta.”

Doamne, iartă-ne pentru oamenii pe care i-am îmbrățișat în biserică și i-am rănit apoi prin vorbele noastre! Curăță-ne inima și învață-ne să le păzim demnitatea.

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan