DUMNEZEU ARE ULTIMUL CUVÂNT – EVANGHELIZARE ÎN PARCUL ROZELOR DIN TIMIȘOARA




Tocmai m-am întors plin de bucurie din Parcul Rozelor din Timișoara, unde am participat la un eveniment evanghelistic extraordinar, organizat de Asociația Miros de Cer, în cadrul turneului „Dumnezeu are ultimul cuvânt”.
A fost o seară în care s-a simțit cercetarea lui Dumnezeu. Cred că Timișoara e un oraș binecuvântat, atâta vreme cât Evanghelia încă este vestită cu atâta putere. Sper din toată inima ca orașul să recunoască vremea cercetării și să răspundă chemării divine.
Teatrul de vară a fost arhiplin – nu au fost suficiente locuri pe scaune, iar mulți au stat în picioare, dar nimeni nu părea deranjat, ci toți erau îmbătați de mirosul cerului. Atmosfera a fost vie, încărcată de așteptare și de închinare sinceră.
Cântările i-au unit pe toți cei prezenți, nu doar pe cei de pe scenă – frații Strugaru și Ionuț Gonțaru – ci întreaga audiență, care a cântat cu pasiune, uneori chiar fără acompaniament.
Mesajul evanghelic a fost rostit de pastorul Cristi Boariu. A fost o predică directă, clară și profundă, care a atins inimile celor prezenți.
La final, o mulțime impresionantă de oameni a răspuns chemării și s-au îndreptat spre scenă, mulți cu lacrimi în ochi, unii îngenuncheați pe betonul aspru, căutând mântuirea. A fost un moment sfânt, greu de descris în cuvinte.
Fiecare persoană care a ieșit în față a primit o Biblie și îndrumări despre cum să o citească. Organizarea a fost impecabilă, echipa Miros de Cer dând dovadă de profesionalism și dedicare.
M-am întors acasă cu inima plină. Ce s-a întâmplat în Parcul Rozelor a fost mai mult decât un eveniment – a fost o dovadă că Dumnezeu încă lucrează și mântuiește.
Slavă Lui pentru biruința Evangheliei în Timișoara






