CÂND DUMNEZEU ÎȚI ÎNGĂDUIE SĂ TE ÎNTORCI ÎN TIMP
Există zile pe care le uiți curând. Și există zile pe care Dumnezeu le așează atât de adânc în suflet, încât le vei purta cu tine toată viața. Astăzi a fost o astfel de zi.
Un consătean și frate drag de credință, Marin Mureșan, m-a invitat să urc alături de el în vehiculul său 4×4 și să pornim spre dealurile copilăriei mele. Mi-a spus simplu: „Hai să-ți mai arăt o dată locurile în care ai crescut.” Nu bănuiam că această călătorie avea să fie una dintre cele mai emoționante experiențe pe care le-am trăit în ultimii ani.
Au trecut aproape cincizeci de ani de când nu mai umblasem prin acele locuri. Drumul ne-a purtat peste dealuri și prin locuri în care altădată ajungeam doar pe jos, iar vehiculul lui ne-a făcut posibil să urcăm până în locuri foarte greu accesibile, acolo unde frumusețea naturii a rămas aproape neatinsă.
M-am întâlnit din nou cu locuri pe care le cunoșteam atât de bine din copilărie. Le-am recunoscut parcă dintr-o privire, deși timpul își lăsase amprenta peste toate. Dar, pe lângă acestea, am ajuns și în locuri despre care, în copilărie, îi auzeam pe cei mari vorbind. Le ascultam poveștile și îmi imaginam cum arătau, fără să cred vreodată că voi ajunge să le văd cu ochii mei.
Astăzi, Dumnezeu mi-a îngăduit să închid un cerc început cu multe decenii în urmă.
Am cules din nou pere din pomii care încă mai dăruiesc rod, iar gustul lor a trezit în mine amintiri pe care le credeam uitate. Am pășit prin iarba moale, am simțit mirosul fânului proaspăt cosit și parfumul pământului care mi-a fost atât de familiar în anii copilăriei. Sunt mirosuri pe care nu le uiți niciodată. Ele rămân ascunse undeva în adâncul sufletului și revin cu o putere neașteptată atunci când Dumnezeu îți oferă bucuria de a te întoarce.
În timp ce priveam dealurile și potecile de odinioară, mi-am dat seama că nu retrăiam doar amintiri. Îmi vedeam, într-un fel, propria viață. Îmi aminteam de copilul care am fost, fără să știu atunci pe unde mă va purta Dumnezeu și ce lucrare avea să pregătească pentru mine.
Privind în urmă, înțeleg mai bine ca oricând că Dumnezeu a fost prezent în fiecare etapă a vieții mele. El m-a păzit când eram copil, m-a călăuzit în anii tinereții, m-a însoțit în încercări și mi-a dăruit har după har. Iar astăzi mi-a oferit încă un dar: bucuria de a mă întoarce pentru câteva ceasuri la izvoarele copilăriei mele.
Nu cred că întâmplător Dumnezeu ne îngăduie, uneori, asemenea întoarceri. Ele ne ajută să înțelegem cât de trecători suntem noi și cât de statornic este El. Noi ne schimbăm, anii trec, oamenii pleacă, dar credincioșia lui Dumnezeu rămâne aceeași din generație în generație.
Am plecat de acolo cu sufletul plin de recunoștință. Nu doar pentru frumusețea locurilor și pentru bucuria revederii lor, ci și pentru prietenia unui om care a făcut posibilă această călătorie și pentru Dumnezeu, care mi-a îngăduit să mă întorc, fie și pentru câteva ore, acolo unde au început primii pași ai vieții mele.
Uneori, Dumnezeu ne conduce înainte. Alteori, din dragostea Lui, ne îngăduie să privim înapoi, ca să înțelegem mai bine cât de departe ne-a purtat harul Său.
