AER ROMA: ANTREPRENORIAT OBIȘNUIT, FĂCUT ÎN MOD NEOBIȘNUIT




Zilele acestea trăiesc, la Roma, una dintre acele experiențe care îți rămân adânc în suflet. Particip la un eveniment special organizat de comunitatea AER, Comunitatea Antreprenorilor Evanghelici Români, și trebuie să mărturisesc că sunt profund impresionat de ceea ce văd și aud aici.
Aproape 300 de participanți, veniți din cel puțin 22 de țări, s-au adunat într-un cadru în care afacerile, profesiile, experiențele de viață și credința se întâlnesc într-un mod atât de frumos. Sunt oameni de afaceri, profesioniști, lideri, oameni care au cunoscut succesul, dar care au înțeles că adevărata temelie a vieții nu este performanța, ci Dumnezeu.
Ceea ce mă mișcă în mod deosebit este să văd oameni care nu se rușinează să spună că Dumnezeu este la cârma vieții lor și a afacerilor lor. Oameni care vor să construiască, să reușească și să slujească, dar nu oricum, ci în ascultare de Dumnezeu și după principiile Lui.
Atmosfera de aici este una plină de căldură, de bucurie, de mărturie creștină. Se simte dorința sinceră de unitate, de sprijin reciproc, de ridicare unii prin alții. Sunt împărtășite experiențe puternice, istorii de viață în care se vede mâna lui Dumnezeu, lecții învățate prin crize, încercări și decizii grele. Și, mai presus de toate, se simte chemarea de a umbla mână în mână cu Dumnezeu pe toate planurile vieții.
Pentru mine, această întâlnire este o mare încurajare. Văd aici o diasporă evanghelică română vie, puternică, unită și responsabilă. Oameni veniți din Europa, America, Australia și din multe alte locuri ale lumii, care nu sunt doar o forță economică, ci și o forță spirituală.
Într-o Europă peste care secularismul trece adesea ca un vânt rece, prezența acestor frați și surori este o mărturie luminoasă. Ei arată că se poate trăi frumos, demn și cu impact atunci când Dumnezeu este pus pe primul loc.
Am o apreciere deosebită pentru fondatorii și organizatorii acestei lucrări, între care Cristian Pânzariu, Paul Susman și Gabriel Țânțaș, precum și pentru toți cei care slujesc cu dedicare în jurul acestei viziuni.
Voi pleca de aici cu inima plină. Aici văd o dovadă că Dumnezeu continuă să lucreze prin oameni credincioși, uniți și gata să-I pună la dispoziție viața, profesia, afacerea și influența lor.






