CHEMAREA NU SE OPREȘTE LA UȘA BISERICII-Păstorul și provocările lumii digitale (I)
Una dintre întrebările care apar tot mai des în ultimii ani este dacă un păstor sau un slujitor al lui Dumnezeu ar trebui să fie prezent în mediul online și să folosească platformele de socializare pentru a transmite mesaje biblice. Pentru unii, aceasta pare o abatere de la lucrarea pastorală propriu-zisă. Ei consideră că locul firesc al păstorului este amvonul, iar lucrarea lui trebuie să se limiteze la biserica locală. O asemenea perspectivă pornește însă de la o înțelegere prea îngustă a chemării pastorale și ignoră realitatea lumii în care trăim.
Chemarea pe care Dumnezeu o adresează unui păstor nu este legată de un anumit loc, ci de oameni. Domnul Isus nu le-a spus ucenicilor să predice într-un anumit tip de clădire sau într-un anumit cadru, ci le-a poruncit: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). Accentul cade asupra oamenilor care trebuie să audă Evanghelia, nu asupra spațiului în care aceasta este vestită.
Dacă privim cu atenție la lucrarea Domnului Isus și a apostolilor, observăm că ei au mers întotdeauna acolo unde se aflau oamenii. Domnul Isus a predicat în sinagogi, dar și pe munte, pe malul mării, în case, pe drumuri sau în curțile Templului. Apostolul Pavel a vestit Evanghelia în sinagogi, în piețele cetăților, în școli, în închisori și înaintea dregătorilor. Niciunul dintre ei nu a considerat că mesajul trebuie limitat la un anumit cadru. Dimpotrivă, fiecare loc în care puteau fi găsiți oameni devenea o oportunitate pentru vestirea adevărului.
Aceeași logică trebuie aplicată și astăzi. Lumea în care trăim s-a schimbat profund. O parte semnificativă din viața oamenilor nu se mai desfășoară doar în spațiul fizic, ci și în cel virtual. Internetul a devenit locul în care milioane de oameni își petrec zilnic ore întregi, se informează, comunică, își formează opinii și își construiesc modul de a privi lumea. În multe privințe, rețelele sociale au devenit piața publică a generației noastre. Acolo se discută problemele zilei, acolo se confruntă ideologiile și acolo se modelează mentalitățile.
În acest context, întrebarea nu este dacă Biserica ar trebui să fie prezentă în mediul online, ci dacă își poate permite să lipsească de acolo. Dacă milioane de oameni petrec zilnic o parte însemnată a vieții lor într-un spațiu în care sunt expuși neîncetat la influențe de tot felul, este greu de înțeles de ce tocmai vocea Evangheliei ar trebui să tacă.
Apostolul Pavel oferă un principiu care rămâne actual în orice generație: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Corinteni 9:22). Pavel nu și-a schimbat niciodată mesajul, însă a folosit toate mijloacele legitime pe care le avea la dispoziție pentru ca Evanghelia să ajungă la cât mai mulți oameni. A călătorit pe drumurile Imperiului Roman, a folosit limba comună a vremii, a valorificat cetățenia romană atunci când aceasta slujea înaintării Evangheliei și a scris epistole care circulau între biserici. Nu metodele erau scopul, ci răspândirea adevărului.
Din acest punct de vedere, internetul nu este altceva decât unul dintre mijloacele pe care providența lui Dumnezeu le-a așezat la dispoziția generației noastre. A-l folosi pentru vestirea Evangheliei nu înseamnă adaptarea mesajului la spiritul lumii, ci adaptarea mijloacelor prin care mesajul ajunge la oameni. Între cele două există o diferență fundamentală. Biserica nu are voie să schimbe conținutul Evangheliei pentru a deveni mai atractivă, însă are datoria să folosească orice mijloc legitim pentru ca această Evanghelie să fie auzită.
