Trăim într-o generație obsedată de comparații.

Îi comparăm pe oameni după frumusețe, inteligență, influență, succes, numărul de urmăritori sau de aplauze.

Facem clasamente.
Construim piedestale.
Ridicăm statui vii.

Și, fără să ne dăm seama, transformăm oameni în repere absolute.

Același lucru se întâmplă și în lumea creștină.

Avem predicatorii noștri preferați.
Cântăreții pe care îi admirăm.
Autorii pe care îi citim.
Liderii pe care îi considerăm de neînlocuit.

Îi numim, în limbajul nostru, „uriași ai credinței”.

Dar aici se ascunde una dintre cele mai periculoase capcane ale diavolului.

Oricât de folosit ar fi un om de Dumnezeu, el rămâne… om.

Cu limite.
Cu lupte.
Cu ispite.
Cu vulnerabilități.

Iar atunci când unul dintre acești „uriași” cade, mulți își pierd echilibrul.

Unii renunță la biserică.
Alții renunță la slujire.
Unii renunță chiar la Dumnezeu.

Dar ascultă bine:

Credința ta nu trebuie construită pe reputația unui om, ci pe Persoana lui Isus Hristos.

Scriptura nu ne-a spus niciodată să ne fixăm privirea asupra oamenilor.

Ea spune:

„Să ne uităm țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre.” (Evrei 12:2)

Istoria biblică și istoria Bisericii sunt pline de oameni mari care au avut momente de slăbiciune.

Noe.
Avraam.
Moise.
Samson.
David.
Petru.

Unii s-au ridicat prin pocăință.

Alții au rămas în istorie ca avertismente.

Întrebarea nu este dacă omul poate cădea.

Întrebarea este dacă noi ne-am zidit credința pe Hristos sau pe omul care vorbea despre Hristos.

De ce cad „uriașii”?

1. Își schimbă DIRECȚIA.

Încetează să mai privească spre Hristos și încep să privească spre propria imagine.

Popularitatea devine mai importantă decât sfințenia.

Succesul ia locul ascultării.

2. Aleg un DRUM greșit.

Compromisul nu apare peste noapte.

Începe cu pași mici.

O concesie.
O justificare.
O tăcere.
Un păcat ascuns.

Până când drumul devine o prăpastie.

3. Manifestă DISPREȚ față de corectare.

Nimeni nu mai are voie să-i întrebe.
Nimeni nu mai are voie să-i confrunte.

Când omul nu mai acceptă mustrarea, căderea este doar o chestiune de timp.

4. Trăiesc un DEZASTRU nevăzut.

Mulți par puternici în public, dar sunt ruinați în privat.

Pot impresiona mulțimile și își pot pierde familia.

Pot predica despre sfințenie și pot ascunde răni pe care nimeni nu le vede.

Dumnezeu nu ne-a chemat să impresionăm oamenii.

Ne-a chemat să-I fim credincioși Lui.

Astăzi circulă tot mai multe vești care zguduie lumea creștină.

Nu te grăbi să judeci.

Nu te bucura de căderea nimănui.

Roagă-te.

Veghează.

Cercetează-te.

Pentru că nimeni nu este atât de puternic încât să nu poată cădea și nimeni nu este atât de slab încât Dumnezeu să nu-l poată ridica dacă se pocăiește.

Nu-ți ancora credința într-un predicator.

Nu într-un pastor.

Nu într-un cântăreț.

Nu într-un lider.

Ancoreaz-o în Hristos.

Când oamenii se clatină, Hristos rămâne.

Când liderii dezamăgesc, Hristos rămâne credincios.

Când „uriașii” cad, Stânca mântuirii nu se mișcă niciodată.

Nu urma oameni.

Urmează-L pe Hristos.

Pentru că în ziua judecății nu vom sta înaintea unui predicator, ci înaintea Regelui regilor, Isus Hristos.

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan