👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
29 aprilie 2026
Bucuria sufletului

GLORIFICAT – O REPETIȚIE PENTRU VEȘNICIE

  • 29 iunie 2025
  • Citești în 3 minute
  • 754 Vizualizări
GLORIFICAT – O REPETIȚIE PENTRU VEȘNICIE

Mii de oameni adunați laolaltă. Voci ridicate, inimi deschise, mâini întinse spre Cer. A fost un moment pe care mulți dintre noi îl vom păstra în suflet ca pe o mărturie vie că Biserica Domnului este puternică, unită și însetată după prezența Lui.

Am cântat împreună imnuri vechi, cântări care au trecut prin decenii, poate chiar prin secole. Cântece care au mângâiat generații și au dus mai departe credința. Melodii care au rezistat timpului și au rămas la fel de vii, ca o punte între trecut și prezent, între pământ și cer.

A fost o seară în care am înțeles, poate mai profund ca oricând, că tot ceea ce facem aici, pe pământ, este doar o REPETIȚIE. O pregătire. O repetiție sfântă pentru ziua când vom ajunge ACASĂ. Când nu vor mai fi lacrimi, nici despărțiri, nici întristări, ci doar o singură cântare a slavei.

Fratele păstor Nelu Filip, președintele Cultului Creștin Penticostal, ne-a adus un cuvânt puternic, în care am fost chemați să Îl GLORIFICĂM pe Domnul cu toată viața noastră. Au fost momente care au mișcat inimile până la lacrimi.

Alături de el, frații:

💬 Gabi Zăgrean

💬 Gary Wilkerson

💬 Victor Cîmpean

💬 Vasile Bojor

💬 Alin Nemeș

💬 Ștefan Tohătan

💬 Alin Jivan

ne-au încurajat, ne-au îmbărbătat și ne-au reamintit că nădejdea noastră este ancorată în Cel ce nu Se schimbă.

A fost mai mult decât un eveniment. A fost o pregătire pentru Marea Sărbătoare. O repetiție în care inimile noastre s-au acordat cu inima Cerului. O clipă în care pământul parcă s-a apropiat de Rai.

Mulțumim din inimă celor care s-au OSTENIT, s-au JERTFIT și au ORGANIZAT cu atâta dăruire acest timp binecuvântat. Mulțumim celor care au pus umărul în tăcere, celor care au stat în rugăciune, celor care au înțeles că orice efort are sens atunci când Îl ONORĂM pe HRISTOS.

Inima acestui eveniment a fost fratele Gabi Gorcea. Drag frate, Dumnezeu să te binecuvânteze mult, mereu, maxim! Să-ți răsplătească Domnul toată osteneala și toată dragostea.

Plecăm de aici cu inimile pline. Conștienți că GLORIFICAT a fost doar o repetiție – dar cât de frumoasă a fost această repetiție! Cu dor în suflet, așteptăm ziua când vom cânta cu îngerii, când vom vedea fața Lui, când vom spune împreună:

Aleluia, slava Domnului rămâne în veci!”

Toată gloria, cinstea și onoarea să fie doar pentru Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu!

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan