👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
12 iunie 2026
Bucuria sufletului

Să râdem cu apărătorii „căsătoriei homosexuale”

  • 29 mai 2016
  • Citești în 3 minute
  • 358 Vizualizări

Să râdem cu apărătorii „căsătoriei homosexuale”: Aceştia, la iniţiativa unui ong al homosexualilor, au semnat o petiţie on-line de susţinere a homosexualilor:

 

„Considerăm că această campanie (a Coaliţiei pentru Familie) nu are fundament social şi nici justificare legală, iar scopul și efectul real este acela de a discrimina nişte cetăţeni. Demersul Coaliţiei pentru Familie încearcă restrângerea drepturilor persoanelor LGBT.”

 

Când o iniţiativă civică de modificare a Constituţiei strânge aproape 4 milioane de semnături din care 3 milioane sunt declarate valide, nu poţi să spui despre ea că este irelevantă social, pentru că ….te faci de râs.

Hai să ne uităm pe cifre: 3 milioane de români reprezintă mai bine de 15 procente din populaţia totală a României şi aproape 20 la sută din corpul electoral. Spre comparaţie, „comunitatea homosexuală” în numele căreia se solicită o grămadă de iniţiative „relevante social”, este o realitate urbană irelevantă de facto din punct de vedere social. Putem vorbi de cazuri, nu de un fenomen social.

 

Deci poţi să spui despre noi orice, dar nu că nu reprezentăm, cei care susţnem iniţiativa pentru familie, fie şi prin noi înşine, un fundament social relevant.

 

Apoi această iniţiativă civică se face respectând la rigoare prevederile legale şi este un exemplu de respect faţă de lege. Nu am făcut manifestaţii neautorizate, nu am încercat să blocăm instituţiii, nu am dat cu pet-ul în asfalt. Pur şi simplu, am semnat o iniţiativă cetăţenească, declanşând un proces legal şi constituţional,

Nu suntem singura ţară din Uniunea Europeană în care societatea civilă a reacţionat pentru a se apăra de efecte ale revoluţiei culturale care distruge cultura şi civilizaţia europeană. Şi nu vom fi nici ultima.

 

Discriminare şi restrângere a unor drepturi? Să fim serioşi: homosexualii nu au dreptul să se „căsătorească” în România şi iniţiativa noastră nu face decât să solicite o clarificare, perfect legală, în textul constituţional, pentru a evita discuţii ulterioare.

În rest, nu solicităm nici interzicerea homosexualităţii, nici măcar, o altfel foarte necesară, clarificare cu privire la finanţările şi agendele reale ale unor organizaţii non-guvernamentale care ocupă nişte roluri nejustificate în societatea civilă românească, apărând „minorităţi”.

 

Nu pot să nu remarc că această iniţiativă civică are o poveste dej câteva luni- perioada în care s-au strâns semnăturile.

În acea perioadă s-a făcut tot ce s-a stat în puteri ca iniţiativa Coaliţiei pentru Familii să apară cel mult la alte ştiri, să nu fie mediatizată.

După depunerea semnăturilor, a început o adevărată ofensivă agresivă, stupidă, structural anti-civică şi anti-democratică.

Păcat….Dacă ne-ar fi atacat la fel de vehement prin decembrie sau ianuarie, probabil că am fi reuşit să avem nu 3 milioane ci 6 milioane de semnături….

 

https://bogdanduca.wordpress.com/2016/05/27/sa-radem-cu-aparatorii-casatoriei-homosexuale/