Predare de ștafetă

Astăzi, Dumnezeu a rânduit pentru noi o „predare de ștafetă” prin care, fiul nostru, Manu a fost binecuvântat să preia o parte din preocupările spirituale ale tatălui său, iar eu am scris o poezie pentru acest moment: CHEMAREA UNUI DIACON

În zorii de har, când Biserica-n lume
Căuta o dreptate și pâine de drum,
Se-auzea o chemare, nevoia anume,
De slujitori la mese, cu sufletul bun.

Așa s-au ales, după rugăciuni sfinte,
Bărbați cu imaginea fără prihană,
Vorbiți doar de bine, cu duhul fierbinte,
S-aducă lumină, nădejde… și hrană.

Ei nu pentru rang, și nici slavă deșartă
Au fost rânduiți la slujirea cea mare,
Ci, să fie punte, lumină și poartă
Ca dragostea lui Dumnezeu să coboare.

În mâini poartă blând, alinare și pace,
În ochi poartă veghe și înțelepciune;
În pasul smerit, ascultarea o face
Și-aduce în cântec cerească minune.

Slujește la mese, iar masa devine
Altarul pe care se-mparte iubirea,
Săracul, pribeagul sau văduva când vine
Așteaptă un chip răspândind mulțumirea.

Păstrează credința și vorba curată,
Nu caută câștigul ce-ntunecă firea,
Își ține și casa în cinste-fondată
Și-n taina credinței își poartă sfințirea.

Căci cine slujește cu mână deschisă
Și-un suflet spălat de luciri trecătoare,
Primește de sus o cunună promisă
Și-o altă-ndrăzneală în ceas de-ncercare.

Diacon al harului, și frate-ntre frați,
Rămâi o prezență de râvnă și pace!
Prin Duhul cel sfânt roditor să răzbați,
Cu-nțelepciune Isus să te-mbrace!

Apoi, într-o clipă, se-nalță sus cântul,
Biserica-ntreagă răspunde: „Amin!”,
În fața altarului legi jurământul
Și faci din slujire un drum spre divin!
SDC 12.dec.25