Pe urmele harului

Au fost drumuri lungi și osteneli multe.

Au fost lacrimi ascunse și zâmbete încurajatoare.

Au fost pași apăsați de oboseală și inimi întărite de har.

Din Mlenăuți la Iaz, din Peștere la Oradea, fiecare popas a fost o binecuvântare, o lecție vie că slujirea nu este despre comoditate, ci despre iubire.

Am înțeles din nou că atunci când inimile bat pentru Dumnezeu, distanțele se scurtează, durerea se transformă în bucurie, iar oboseala devine un altar pe care se aprinde flacăra credinței.

Mulțumesc, Doamne, pentru mâna Ta ocrotitoare, pentru forța nevăzută care m-a ținut în picioare și pentru puterea de a aduce un strop de lumină acolo unde ai vrut să mă trimiți.

Mulțumesc și slujitorilor Tăi, precum pastorul Mariș Radu, care deschid uși și inimi pentru lucrarea Ta.

Din toată această călătorie, sufletul meu păstrează trei mari adevăruri:

Slujirea cere sacrificiu, dar răsplata e însăși prezența Ta. Lucrarea pentru Împăratul cerurilor lasă urme de slavă, nu de mărire omenească. Speranța revederii – în această viață sau în veșnicie – ne poartă peste toate dealurile grele ale existenței.

Am plecat cu brațele obosite, dar cu sufletul înălțat.

Am lăsat în urmă kilometri, dar am câștigat mărturii ale credincioșiei Tale.

Am dat puțin, dar am primit mai mult decât aș fi putut cere.

În toate, fie slăvit Numele Tău, Dumnezeul meu!

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan