Mângâierea Domnului pentru familia Cercelaru!

Dragi frați și surori,
Plecarea sorei Eva lasă un gol adânc, dar și o aducere aminte că viața noastră este doar o trecere spre veșnicie. Cuvântul Domnului spune: „Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul! Da, zice Duhul; ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.” (Apocalipsa 14:13).
În durerea despărțirii, să ne aducem aminte că aceasta nu este o despărțire definitivă. Este doar o clipă de tăcere până la revedere. Sora Eva și-a încheiat alergarea și a intrat în odihna promisă de Domnul, iar noi rămânem aici cu lacrimi, dar și cu nădejdea întâlnirii.
Ne rugăm ca Dumnezeu să mângâie inimile familiei Cercelaru, pentru fratele Petrică, să le dea putere în aceste zile grele și să transforme lacrimile în speranță. Iar celor care încă nu L-au primit pe Hristos, fie ca acest moment să fie o chemare blândă spre mântuire, pentru ca într-o zi toți să fim împreună, acasă, la Domnul.
Până atunci, rămânem uniți în rugăciune, cu dragoste și cu nădejde.
Dumnezeu să vă întărească și să vă fie adăpost în această încercare. Noi cei din biserica Izvorul Vieții, vă suntem alături și ne vom ruga pentru voi.
Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan






