În memoriam Ungur Gheorghe











Cu nădejdea învierii, anunțăm trecerea la Domnul a unui slujitor credincios, care a dedicat întreaga sa viață lucrării lui Dumnezeu.
Născut pentru a sluji, s-a căsătorit în 1970 cu soția sa, Sveta, împreună având 14 copii, dintre care 13 sunt în viață. Din anul 1980 a slujit în Biserică în diferite responsabilități, fiind apoi ordinat ca diacon și prezbiter, iar din 1999 a coordonat mai multe biserici din zona Cărpiniș: Iecea Mică, Iecea Mare, Uivar, Lovrin și Checea.
A contribuit la formarea altor slujitori și a rămas activ până la final, inclusiv în nou-înființata Biserică Betel (2022). În anul 2018 s-a retras din slujba de păstor principal, însă nu și din lucrare.
A plecat la Domnul în urma unui accident vascular cerebral, survenit în timpul unui serviciu divin, la o zi după aniversarea sa.
Viața sa rămâne o pildă de credincioșie și dedicare. Dumnezeu să mângâie familia și Biserica.
„Lupta cea bună m-am luptat, credința am păzit.” (2 Timotei 4:7)
Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan






