IN MEMORIAM

Din respect pentru activitatea și lucrarea pastorului Petru Ivan, plecat dintre noi, la Domnul, las aici câteva amintiri din interacțiunile mele cu acest smerit slujitor.

1. În urmă cu vreo 40 de ani, am avut ocazia pentru prima dată să interacționez cu dumnealui, ocazie când văzând prima dată o Biblie în engleză, l-am întrebat unde a învățat limba engleză. Mi-a spus că e un autodidact, lucru care m-a motivat să fac la fel, lăsând în urmă franceza și (mai ales ) rusa.
2. În încercarea de a mă înscrie la Seminarul Teologic Penticostal de la București, în finalul anilor ’80, fratele Petrică mi-a spus că nu mă poate ajuta, pentru că așa sunt directivele de sus; dar mi-a dat un sfat: dacă ai dorința de a studia Scriptura și de a fi de folos lucrării lui Dumnezeu, studiază singur, caută un grup și credincioși cu aceleași dorințe, citește cât poți de mult, și Dumnezeu va aduce vremea și prilejul unor studii aprofundate și ocazii pentru slujire. I-am urmat sfatul și ambele s-au împlinit.
3. Într-o discuție despre importanța studiului Scripturii și a teologiei, un al treilea participant și-a exprimat părerea că aceste preocupări sunt cam lumești și nu sunt necesare pentru slujire; atunci l-am văzut pe pastorul Ivan într-o ipostază mai puțin obișnuită: zâmbetul de pe față s-a transformat într-o privire pătrunzătoare, fermă, aproape războinică, dar cu calm și cu dragoste a contraargumentat, motivându-mă din nou înspre studiu, cărți, citit.
4. De mai multe ori când a trecut pe la editura Casa Cărții, a avut cuvinte de apreciere pentru ceea ce facem, și de fiecare dată mi-a spus că publicarea de carte de specialitate este un lucru excepțional pe care-l facem, iar la despărțire avea mereu un cuvânt de încurajare pentru noi, să continuăm.
5. Într-o ocazie – dacă-mi amintesc era o logodnă -, probabil dintr-o neglijență a rostit o expresie care i-a deranjat pe unii dintre participanți, care au vociferat. Cu calmul și zâmbetul caracteristice (pe care le avea totdeauna cu dânsul), și-a cerut iertare public, spunând – citez din memorie: iertați-mă, sunt și eu om supus greșelii. Am apreciat smerenia profundă a unui slujitor care nu s-a sfiit să-și ceară iertare în mod public.
   Sunt doar câteva din amintirile ce m-au răscolit în seara asta la slujba de priveghi.
   Ne vei lipsi, frate Petrică, ne va lipsi calmul, zâmbetul, vorba bună și jovialitatea care te făceau atât de iubit și prețuit!

Vasile Gabrian