👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
04 iunie 2026
Comunicate

O SEARĂ DE BINECUVÂNTARE LA BETEL AUGSBURG

  • 4 iunie 2026
  • Citești în 2 minute
  • 25 Vizualizări
O SEARĂ DE BINECUVÂNTARE LA BETEL AUGSBURG

Aseară am avut bucuria de a participa la o slujbă specială de evanghelizare la Biserica Betel din Augsburg, Germania. Deși a fost o zi obișnuită de lucru, am rămas profund impresionat să văd un loc de închinare plin până la refuz, cu oameni veniți din dorința sinceră de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu și de a se apropia de El.

Biserica Betel s-a adunat aseară într-un spațiu mai mare, închiriat, însă ceea ce am întâlnit aici a fost o adunare plină de pasiune pentru Evanghelie, de dragoste pentru Dumnezeu și de dedicare față de lucrarea Sa. M-au impresionat în mod deosebit rugăciunile fierbinți și atmosfera de închinare care a caracterizat întreaga seară.

M-am bucurat să îl întâlnesc pe pastorul Darius la el acasă și să văd lucrarea frumoasă pe care Dumnezeu o dezvoltă prin această biserică. Fiind integrată de curând în Cultul Creștin Penticostal, comunitatea se bucură de această apartenență și privește cu încredere spre viitor.

Un moment deosebit al serii a fost înmânarea oficială a autorizației de funcționare a bisericii, ca parte din Cultul Creștin Penticostal. Credem că Biserica Betel Augsburg va fi o mărturie puternică pentru Evanghelie și un loc al creșterii spirituale pentru mulți oameni din această parte a Germaniei.

Îi mulțumesc Domnului pentru ceea ce am văzut aici și pentru lucrarea pe care o face prin această biserică.

Nelu Filip

Lasă un comentariu