Împăratul Amația – o inimă pe jumătate dată Domnului

Scriptura ne vorbește despre viața împăratului Amația:

„Amaţia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama lui se chema Ioadan, din Ierusalim. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.” (2 Cron. 25:1-2)

Privind la istoria lui, la alegerile făcute și la sfârșitul său, descoperim un adevăr dureros: oricine, oricând, poate să cadă de pe calea adevărului și a neprihănirii, dacă nu rămâne sincer înaintea lui Dumnezeu și înaintea propriei conștiințe.

Căderea nu se produce brusc. Este un drum, o coborâre treptată, pași făcuți cu bună știință spre moarte spirituală.

Pașii căderii lui Amația:

1. Dezastru în gândire

În antropologia biblică, inima este centrul ființei, locul voinței și al sentimentelor, izvorul deciziilor noastre. O inimă împărțită, nepredată în întregime lui Dumnezeu, devine loc de ruină. Amația trăia cu o minte tulburată, o inimă neliniștită.

Și noi ne putem întina gândirea prin:

Îngrijorare (Matei 6:25) Dezbinare (Gal. 4:17) Dorința de afirmare (Iac. 4)

2. Duplicitar în slujire

Deși a biruit cu ajutorul Domnului, Amația a ales să slujească și lui Dumnezeu, și altor dumnezei. Scriptura avertizează: „Nu puteți sluji la doi stăpâni.” (Mat. 6:24)

O inimă împărțită duce inevitabil la prăbușire.

3. Dispreț în atitudine

Când a fost mustrat de profet, Amația nu s-a smerit, ci a reacționat cu aroganță și violență: „Oare te-am făcut sfetnic al împăratului? Pleacă, ca să nu fii lovit!” (2 Cron. 25:16).

Mândria a fost păcatul care l-a coborât pe drumul pierzării.

4. Dezrădăcinat în credință

Credința lui a durat doar o vreme. Era o credință superficială, temporară, lipsită de adâncime. Așa arată și „creștinismul diluat” al vremurilor noastre – un creștinism de duminică, fără rădăcini puternice.

Numai o credință statornică în puterea lui Dumnezeu ne poate ține în picioare.

5. Dezinteresat în rugăciune

Rugăciunea este respirația sufletului, tăria biruinței, izvorul puterii. Lipsa rugăciunii înseamnă lipsa vieții. Amația a căzut pentru că s-a îndepărtat de această ancoră.

Da, căderea vine treptat, pas cu pas.

De aceea, rugăciunea noastră trebuie să fie:

„Doamne, păzește-ne! Ține inimile noastre întregi pentru Tine. Ajută-ne să veghem, să rămânem statornici, să fim ai Tăi pe deplin!”

(mesaj inspirat de cuvântul rostit de Cornel Coțan)

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan