Figuri în Umbra Crucii – Oameni, Alegeri și Eternitate în Ultima Zi-
„Simon din Cirene – Străinul Sub Povară”

Pe drumul prăfuit al Ierusalimului, în zorii unei vineri ce avea să schimbe lumea, un om fără nume până atunci pentru istorie e smuls din mulțime. Nu pentru că strigă, nici pentru că fuge. Ci doar pentru că era acolo. Simon din Cirene, un străin, un african, un om venit de departe pentru Paștele evreiesc, devine — fără voia sa — personaj în cea mai cunoscută dramă spirituală a umanității.

Din margine în mijlocul scenei

Cirene era un oraș din nordul Africii, în actuala Libie, cu o comunitate evreiască înfloritoare. Simon, probabil un evreu practicant, venise la Ierusalim ca pelerin. Nu era nici soldat, nici apostol, nici adversar. Era un trecător. Și totuși, el ajunge să poarte o parte din crucea Celui răstignit.

Evangelistul Marcu ne spune:

„L-au silit să ducă crucea lui Isus pe Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus.” (Marcu 15:21)

Marcu simte nevoia să menționeze fiii lui Simon — semn că, probabil, aceștia erau cunoscuți de comunitatea creștină primară. Tradiția spune că Rufus ar fi devenit un lider în biserica din Roma (Romani 16:13).

Povara devenită har

Simon nu vine să-L ajute pe Isus. Este obligat. Dar ceea ce începe ca o constrângere, se transformă într-un gest de solidaritate tăcută, un gest care a fost meditat, pictat și venerat de milenii. Simon nu rostește niciun cuvânt în Evanghelii. Dar trupul său, epuizarea, sudoarea, sprijinul oferit unui om însângerat și condamnat spun mai mult decât orice discurs.

Crucea, simbol al rușinii, devine altar. Iar Simon devine purtătorul unei poveri care nu mai e doar din lemn – e o povară a întregii umanități.

Omul care ne învață să nu trecem mai departe

Simon e o figură în umbră, dar tocmai de aceea e atât de apropiat de noi. E omul obișnuit, omul care se trezește prins în suferința altuia. E fiecare dintre noi când spunem: „Nu e treaba mea…” — dar viața ne pune în fața unei alegeri: să ducem, pentru o vreme, povara altuia.

A fost întâlnirea lui Simon cu Isus o povară sau un dar? Nu știm ce s-a întâmplat cu el după acea zi. Dar chipul lui rămâne în icoane și în inimă, ca imaginea străinului care devine frate, fără să ceară, fără să aștepte.

Câte poveri ale altora am fi dispuși să purtăm dacă am ști că, într-o zi, chiar și crucea poate deveni calea spre har?
Și dacă, asemeni lui Simon, am descoperi că prezența și sprijinul, chiar și silite, pot deschide porți spre un alt fel de mântuire?

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan