Drum curat! Umblă cu Dumnezeu!

Creștinul este omul care alege să umble cu Dumnezeu — zi de zi, clipă de clipă, pe drumul vieții de aici, iar apoi să continue aceeași umblare și în veșnicie.
Umblarea cu Dumnezeu este NECESARĂ (Gen. 17:1). Fără El te pierzi, te prăbușești în gol și disperare. Cu El ai direcție și viață.
Umblarea cu Dumnezeu aduce NEPRIHĂNIRE (Gen. 6:9). Este o umblare care transformă, schimbă, înfrumusețează și aduce sens. Luminează fața și sufletul celui care merge alături de Domnul.
Umblarea cu Dumnezeu este o ANCORĂ în necaz (2 Regi 20:3). Necazul nu poate fi evitat — „sănătos să fii, că boala vine ea” — dar când vine, Dumnezeu este acolo, lângă tine, în focul încercării, în cuptorul arzător.
Umblarea cu Dumnezeu pare o NEBUNIE (1 Cor. 1:18). Mulți nu înțeleg, mulți nu acceptă… Dar pentru cel mântuit, crucea nu este nebunie, ci puterea lui Dumnezeu!
De aceea, merită! Merită să mergi cu Dumnezeu, să umbli alături de El, să trăiești și să sfârșești în prezența Lui.
Drum curat! Umblă cu Dumnezeu!






