👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
25 aprilie 2026
Funeralii

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă– La înmormântarea sorei Maria Guță, Zlatița

  • 7 octombrie 2025
  • Citești în 2 minute
  • 766 Vizualizări
Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă– La înmormântarea sorei Maria Guță, Zlatița

Astăzi, la Zlatița , în județul Caraș-Severin, am stat împreună în fața unui moment greu, dar plin de speranță sfântă: despărțirea de sora Maria Guță, soția prezbiterului Bisericii „Smirna”. În astfel de clipe, când inima plânge și sufletul caută răspunsuri, ne ridicăm privirea spre Dumnezeu și ne întrebăm: „Ce să facem în ziua necazului?”

Răspunsul vine din însăși inima Scripturii și din experiența credinței:

Când vine încercarea – crede în Dumnezeu.

El este în controlul tuturor lucrurilor. Nimic nu se întâmplă în afara voii Sale. Chiar și atunci când nu înțelegem „de ce”, putem fi siguri de „pentru ce” — pentru ca prin toate, El să fie proslăvit și credința noastră întărită.

Când vine încercarea – caută-L pe Dumnezeu în casa Lui.

Biserica este locul în care inimile frânte găsesc alinare, unde lacrimile se transformă în rugăciune și durerea în speranță. Acolo, în prezența Domnului, El ne atinge și ne aduce mângâiere.

Când vine încercarea – cercetează-te.

Viața este scurtă, trecătoare și plină de surprize. Niciunul dintre noi nu știe ziua sau ceasul. Dar știm că Dumnezeu are puterea să spună „stop” și tot El este Cel care ne cheamă la odihna Sa veșnică. Fie ca fiecare încercare să ne apropie mai mult de El.

Astăzi, ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze familia îndoliată. Îl încredințăm pe fratele prezbiter Gheorghe Guțu în mâinile Domnului, cerând pentru el putere, pace și mângâiere cerească.

Să simtă în aceste zile nu doar durerea despărțirii, ci și prezența Domnului care nu lipsește niciodată în ceasul încercării.

Domnul să mângâie inimile care plâng, să întărească pașii care merg mai departe și să ne ajute pe toți să trăim cu ochii ațintiți spre cer, unde nu mai este durere, nici moarte, ci doar bucurie deplină în prezența Sa.

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.” (Psalmul 34:18)