Credința sau ghicirea?

„Să nu mâncați nimic cu sânge. Să nu ghiciți după vârcolaci, nici după nori.”
(Leviticul 19:26)
În Legea sfințeniei, Dumnezeu stabilește o graniță clară între credință și superstiție. Poporul lui Israel trăia într-un context în care națiunile din jur practicau ghicirea, magia și interpretarea semnelor naturii pentru a afla viitorul.
Cuvântul tradus în română prin „vârcolaci” provine din verbul ebraic נחש (nachash) și înseamnă a practica divinația, a interpreta semne pentru a prezice viitorul. Nu este vorba despre creatura din folclor, ci despre superstiție și ghicire.
Dumnezeu interzice aceste practici pentru că ele mută încrederea omului de la Dumnezeu la semne, ritualuri sau forțe necunoscute.
Și astăzi pericolul rămâne real.
Pericolele superstiției
Superstiția:
– CONFUZIE
În loc să ne bazăm pe Dumnezeu, oamenii încep să se bazeze pe semne, horoscop, „noroc” sau ritualuri.
– CONTROLEAZĂ prin frică
Divinația creează anxietate. Omul devine dependent de „semne” pentru a lua decizii.
– CORUPE relația cu Dumnezeu
Când omul caută răspunsuri în ocult, încetează să mai caute răspunsuri în Scriptură.
– COMPROMITE identitatea spirituală
Poporul lui Dumnezeu nu este chemat să trăiască după superstiții, ci după Cuvântul lui Dumnezeu.
Creștinul nu citește semnele norilor. Creștinul citește Scriptura.
Nu caută norocul.
Caută voia lui Dumnezeu.
Nu ghicește viitorul.
Își încredințează viitorul Domnului. Pentru că adevărul rămâne același în toate generațiile:
Credința conduce viața, nu superstiția.
Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan






