Conferința de la „Victory of Christ”

Conferința de la „Victory of Christ” a stârnit multe discuții în spațiul public, unii vociferând în favoarea acesteia, iar alții în dezacord. Precizez de la început că vorbesc în calitate de persoană care crede în manifestarea darurilor (vorbire în limbi, prorocie, vindecare etc) pe scurt, sunt continuaționist. Nu cu manifestările Duhului am eu probleme însă. În mod clar mă pronunț împotriva celor întâmplate la acea conferință și cred că ar trebui să fugim cât de mult se poate de așa ceva. Întrebarea este însă „de ce?”, dincolo de faptul că e de ajuns să te uiți la ce s-a întâmplat și vei înțelege că e chiar și împotriva normalității: argument valabil de altfel (1 Cor. 11:14 – „Nu vă învață chiar și ordinea firească…” – EDCR), dar poate unii îl consideră prea subiectiv și au nevoie de motive în plus.

De ce cred că ar trebui să ne împotrivim unei astfel de lucrări și trebuie să fugim de astfel de medii?

1. Înțelegerea greșită a spiritualității
   Un aspect foarte problematic (deja răspândit chiar înainte de pătrunderea acestui carismatism printre noi) este înțelegerea greșită a spiritualității: ești la un nivel mai înalt pe măsura experiențelor supranaturale unice pe care le ai. Acest aspect este promovat în mod destul de clar de ceea ce s-a întâmplat la conferință. Întrebarea este cum vorbește Scriptură despre a fi mai spiritual, de a avea o spiritualitate mai înaltă: șiii, surpriză! Nu așa o prezintă Scriptura. După ce am scris o licență pe epistola din Colose („spiritualitatea” fiind una dintre temele acestei cărți de altfel), am extras o concluzie pe subiectul acesta și anume: „Ereticii din Colose pretindeau că propovăduiesc o spiritualitate profundă, înălțătoare și divină, și susțineau că oamenii ar trebui să aspire la aceasta. În fața acestei erezii, autorul sacru oferă o perspectivă corectă asupra formei autentice a spiritualității care ar trebui căutată. Conform apostolului Pavel aceasta nu este legată de experiențele ezoterice la care oamenii pot fi expuși, ci este în fapt o ancorare mai profundă în manifestarea practică a domniei lui Hristos în fiecare domeniu al vieții lor. Spiritualitatea ce ar trebui căutată, potrivit Scripturii, constă în transformarea treptată a caracterului uman într-unul tot mai asemănător cu Hristos, reflectată în modul de trăire al credinciosului în viața cotidiană”.
   Desigur, faptul că am scris o licență pe subiect nu oferă acestor cuvinte o greutate mai mare. M-am folosit de asta cu un motiv și anume, să-i provoc pe cei ce înțeleg spiritualitatea similar celor de la conferință, să studieze mai temeinic Coloseni din această perspectivă. Dacă greșesc, poți trece peste, dar poate că această epistolă va aduce lumină cu privire la ce înseamnă cu adevărat a fi la un nivel spiritual mai înalt.
2. Căutarea unei spiritualități dincolo de Scriptură
   În continuarea temei menționate mai sus, nu numai că se promovează o spiritualitate bazată pe experiențe cât mai supranaturale, dar acestea se promovează să se întâmple și în afara celor scrise. Citez spusele unuia dintre vorbitori: „Dacă ești un om al slovei, care ții doar să împlinești doar slova, îți va fi foarte greu să pătrunzi în aceste experiențe cu Duhul Sfânt”. I-auziți aici. Problema e că te ții să împlinești doar ceea ce este scris. Mulțumim că ne-ați luminat că ceea ce căutați este dincolo de ceea ce cere Scriptura cu privire la viața noastră. Desigur, nu înseamnă că fiecare practică și manifestare trebuie să apară literal în Biblie (ex. să plângi în hohote), dar când manifestările cele mai importante devin fix cele suspecte și despre care Scriptura nu vorbește, atunci putem crede că acolo este o problemă.
3. Manifestările problematice
   Iar aici nu mă refer nici măcar la ideea de a cădea din picioare (sau pe spate), ci mai degrabă la acele tremurături, târâit pe jos, urlat și țipat (la propriu țipat; nu vorbim despre a te ruga foarte tare, de urlat și țipat) ca și cum te chinuie cineva. Toate acestea nu sunt caracteristicile unui om cercetat, ci a unui om chinuit. Chiar în felul în care ei vorbeau despre asta, ziceau că e vorba de a simți o așa intensitate și căldură încât simți că nu mai rezistă corpul. Din câte am văzut eu în Scriptură, astfel de manifestări erau produse de demoni, iar ceea ce producea Hristos este liniștirea acelui suflet, oprirea din manifestări care te târăsc pe jos. Nu, nu voi pune toate acele manifestări pe seama demonilor, nu e treaba mea să stabilesc asta – ci ce cred e că acelea nu se potrivesc nicicum cu ce înseamnă un om ce experimentează puterea Duhului. Da, prezența lui Dumnezeu te poate copleși în așa fel încât „să cazi ca mort”, dar să te târăști și să țipi în acel fel, sună aproape a exorcizare. Spuneți-i exorcizare, emoționalism manifestat haotic, oricum vreți, dar nu puneți așa ceva pe seama copleșirii cu prezența divină.
   La toate acestea se mai adaugă un aspect: acele manifestări pare că se întâmplau fix în momentul în care cineva îi atingea sau se apropia de ei (fratele apostol, profet, ce o fi fost). Acestea îmi sună mai degrabă a manifestări la comandă, produse în mod special de faptul că acel cineva îi atingea. Să-mi fie cu iertare, dar asta îmi arată mai degrabă că oamenii experimentau răpiri sufletești sau ce experimentau ei DOAR dacă acel cineva se ruga pentru ei – asta îmi arată a experiențe spirituale cu Dumnezeu doar datorită faptului că avem un intermediar. Da, e adevărat că rugăciunile slujitorilor pot ajuta o persoană în rugăciune, DAR atunci când experiențele tuturor din acea sală se întâmplă DOAR atunci când acel cineva se roagă, asta-mi spune multe despre ce s-a întâmplat acolo. Încă cercetez în Scriptură să văd unde ne cheamă Dumnezeu la a căuta astfel de experiențe datorate unor intermediari.
4. Limbajul folosit
   Poate că ați putea crede că limbajul folosit nu este atât de important, sunt doar metafore, dar zic să ne mai gândim la acestea. Limbajul poate spune multe despre ce crede vorbitorul și de unde se inspiră, cât și cum vor interpreta cei din Biserică ceea ce vor experimenta în continuare. Printre cuvintele/expresiile folosite de aceștia au fost: „sunt limbi care deschid portaluri cerești”, „foc, foc, foc”, „tărâm de foc”, iar lista poate continua.
   Limbi care deschid portaluri cerești? Fratele ori a văzut prea multe filme, ori s-a inspirat din carismatismul care aproape dă în nebunie din afară (un simplu search vă va lumina de ce zic asta), ori s-a inspirat inconștient din păgânism. Iar cuvintele „foc, foc, foc”, repetate la alte conferințe de la carismatici unde s-a întâmplat exact același lucru, ne reliefează cel puțina una dintre sursele de inspirație folosite. Baiul mai mare: printre acei carismatici, vedem destul de clar mișcări eretice sau dintre cele care promovează evanghelia prosperității. Legăturile acestea sunt create artificial? Un motiv în plus pentru a vedea legătura dintre aceștia și alte mișcări foarte problematice: în una dintre conferințe se face o strângere de bani, dar știți cu ce motiv? Parafrazez: avem intrare înaintea Tatălui, dar înaintea Lui trebuie să venim cu daruri. E o formă mai „lite” și mai spiritualizată a ceea ce fac prin afară astfel de mișcări, ce-ți zic: dă-ne banii și vei fi binecuvântat.
   Aș discuta și despre ideea de a fi duși în „tărâm de foc”, dar din câte știu eu, marele tărâm de foc al Scripturii e iadul, nu prezența lui Dumnezeu. Trecem peste..
5. Coborârea lui Dumnezeu sau Urcarea noastră?
   Unul dintre lucrurile ce m-a surprins este să-i aud pe vorbitori spunând astfel: „Este una când Domnul coboară aici și este altceva când te duce sus la El”. Adevărul e că e mult mai înălțător să te ducă Domnul la El, decât să coboare El. Dragii mei, unde vorbește Scriptura în felul acesta despre experiența spirituală cu Dumnezeu. Luminați-mă. Coborârea lui Dumnezeu la noi și în același timp, umplerea cu viața dumnezeiască de El Însuși, este unul dintre cele mai înălțătoare lucruri pe care Scriptura ni le prezintă ca întâmplându-ni-se. Dar nu, ei știu mai bine decât Dumnezeu și Scriptura ce e mai ziditor pentru om.
6. Vorbirea publică în limbi
   Închei cu această parte care pe de o parte m-a amuzat. Au fost întrebați la conferință la sesiunea Q&A dacă e în regulă să vorbească tare înaintea tuturor în limbi. Au încercat să ofere ceva motive. Unul dintre ele fiind că asta îi întărește pe ceilalți în credință, când te aud vorbind în limbi. Adevărul este că fix așa spune și Scriptura: dacă nu este cineva cu darul tălmăcirii, vorbiți tare în limbi, ca să îi întăriți în credință (nu, nu scrie așa, pentru necunoscători). Ce m-a amuzat e că unul dintre ei începe să citeze din Scriptură din textul din 1 Cor. 14, când Pavel spune că dacă nu este cineva cu darul tălmăcirii, cel cu vorbirea în limbi „SĂ TACĂ” – dar săracul, când a ajuns la partea „să tacă”, s-a eschivat și a început să vorbească despre altceva. Să citezi 2 versete, dar să te oprești fix înainte de porunca Scripturii „SĂ TACI”, îmi arată că știi bine textul acela și ai o frică/reținere de a continua citirea. Oare nici văzând o astfel de practică pe care Scriptura o condamnă în felul acesta, nu ne ridică niște întrebări și ne îndepărtează de astfel de lucrări?
   Dacă postarea aceasta ajunge la cineva care a fost acolo sau merge prin astfel de medii, te rog să te îndepărtezi, pentru binele tău. Indiferent de ce ai simțit/experimentat acolo, un astfel de mediu, contrar voii divine, doar te va expune la înșelăciune: Fugi și caută o Biserică sănătoasă, în care e predicată Scriptura și se caută cu adevărat cunoașterea lui Dumnezeu. Da, caută o Biserică unde sunt manifestate și darurile spirituale, dar nu una în care se promovează o astfel de viață spirituală ce nu are legătură cu Scriptura. Domnul are har, dar toboganul pe care te poți duce într-un astfel de mediu, poate duce la dezastru.

O mențiune de final: pentru cei care vor zice: „nu poți vorbi despre ceva ce nu ai experimentat” și că nu avem voie să judecăm, am doar două aspecte de menționat:

1. De unde știți ce am experimentat și care e limita experiențelor pentru a te putea pronunța? Am avut experiențele mele cu Dumnezeu, printre care vorbirea în limbi și un fel de viziune când eram pe pat de spital în care Dumnezeu mi-a vorbit și viața mi-a fost schimbată radical. E destul pentru a vorbi despre aceste lucruri? Nu folosiți un astfel de criteriu injust. Atunci când cineva îți zice că ai nevoie de experimentarea acelui lucru ca să poți spune ceva despre el, cel mai probabil îți vorbește despre un lucru de care nu îți vorbește Scriptura.
2. Dacă pentru ceea ce am zis, va trebui să fiu judecat/mustrat, să fiu, cât timp știu că sunt oameni care vor fugi de astfel de medii și nu se vor lăsa înșelați. Deci nu vă preocupați de păcatul judecății mele, ci mai bine să ne preocupăm de chinul și durerea celor ce sunt prinși în mreaja unor astfel de experiențe.

Alin Tudose