Când Te-am întrebat DE CE, mi-ai spus că unele răspunsuri nu pot fi înțelese, deocamdată.
,,Unele lucruri nu sunt cum ți le faci, ci cum îți sunt date” mi-ai şoptit ştergându-mi lacrimile.
Și, oh, câte rugăciuni am făcut strângându-mă tare cu ambele brațe ca nu cumva să mă descompun şi să mă rup în bucățele!
- De ce atâta suferință, Doamne?
- Pentru că doar aşa ai descoperit că funiile, oamenii şi planurile nu sunt suficient de stabile, ci doar de Dumnezeu dacă te ții cu toată puterea ai stabilitate. Doar aşa ai aflat, şi ai spus şi altora, care s-au ținut şi ei strâns de aceste cuvinte.
Doar prin claritatea lacrimilor ai putut vedea ce vreau să scrii. Ce vreau să spui. Dar nu dispera… Eu îți număr lacrimile şi la vremea potrivită ți le dau ca monede de schimb.
Unele discuții cu Dumnezeu se încheie aşa, altele continuă să aibă loc până când suntem noi pregătiți să auzim.
