Vorbe și oameni

Viaţa lui Antonie a fost povestită și zugrăvită de Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte ce a rămas în literatura scrierilor bisericești, clasică: Vita Antonii – Viaţa lui Antonie
Acestă biografie, a fost scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (356), între anii 357 şi 359.
Antonie este considerat a fi întemeietorul, părintele monahismului.
Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani creştini înstăriţi.
După moartea părinţilor săi – Antonie ce avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, a auzit în biserică cuvântul Scripturi , care zice: „Dacă vrei să fii desăvîrşit“, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.“ (Matei 19, 21). Antonie a primit acest cuvânt ca o revelație personală din partea lui Dumnezeu și a făcut întocmai cum a auzit.
După ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi , s-a retras în singurătate.

Iată câteva repere importante din viața acestui credincios al primelor secole :
-În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, unde rămâne timp de 20 de ani până în 306.
-În anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creştini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecuţiei lui Maximin.
-În anul 312 se pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roșii. Aici trăieşte până la moartea sa (356).

Scrieri

Singurele scrieri care sunt sigur de mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care acesta le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunităţi monastice.
Din această corespondenţă s-au păstrat două colecţii principale:
•o colecţie de 7 scrisori.
•o colecţie de 20 de scrisori.

Acești creștini, ne-au lăsat „cuvinte mari” la care putem medita, cuvinte cu o adâncâ încărcătură spirituală, iată-le:

Eu nu mă mai tem de Domnul, ci Îl iubesc.

Credinţa este libera consimţire a sufletului.

Începutul păcatului e pofta, al mântuirii dragostea.

Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul.

Începutul şi sfârşitul mântuirii este dragostea.

Oriunde vei merge, să ai înaintea ta pe Dumnezeu. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi. Să nu te muţi de grabă din locul tău.

Mânia este semnul vădit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu.

Omul care rabdă necazurile cu inimă bună şi cu mulţumire va lua cununa muceniciei. (martirajului)

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan