CÂND BÂRFITORII SE CRED PROFEȚI
„Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi închideți oamenilor Împărăția cerurilor: nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre.” (Matei 23:13)
Cu tristețe și indignare scriu aceste rânduri, nu din dorința de a mustra fără folos, ci din responsabilitatea sfântă de a apăra Biserica lui Cristos de cei care, în loc să zidească, dărâmă. Trăim vremuri în care unii își asumă rolul de judecători ai Bisericii, expunând greșelile ei cu o satisfacție care nu vine din Duhul Sfânt, ci din dorința de senzațional. Se cred profeți, dar sunt doar răspânditori de zvonuri. Își justifică bârfirea sub masca „demascării răului,” dar uită că adevărații oameni ai lui Dumnezeu plâng pentru Biserică, nu o ponegresc.
Domnul Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” (Ioan 10:11). Un adevărat păstor nu-și lasă turma pradă lupilor, dar nici nu o sfâșie cu propriile cuvinte. Adevărul trebuie spus, dar în dragoste, cu scopul de a restaura, nu de a distruge.
Un tată bun nu își vorbește de rău copiii, chiar dacă unii dintre ei sunt slabi sau rătăciți. Nu își expune familia la rușinea publică, ci o îndreaptă cu răbdare și dragoste. Tot așa, un slujitor autentic al lui Dumnezeu nu transformă greșelile Bisericii în subiecte de bârfă, ci le aduce înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, căutând restaurarea, nu condamnarea.
Pavel ne avertizează clar despre cei care seamănă tulburare în Trupul lui Hristos: „Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei.” (Romani 16:17). Bârfa și judecata publică a Bisericii nu sunt lucrarea lui Dumnezeu, ci un atac împotriva ei.
Să ne uităm la exemplul Domnului Isus. Când Petru a căzut, Domnul nu l-a expus, nu l-a umilit, ci l-a restaurat. „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu?” (Ioan 21:15). Aceasta este atitudinea unui adevărat slujitor: corectare cu dragoste, nu condamnare cu superioritate.
Cei care astăzi își asumă rolul de „demascatori ai Bisericii” seamănă cu fariseii din vremea lui Isus. Ei credeau că sunt cei mai drepți, dar Domnul le-a spus: „Voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și necumpătare.” (Matei 23:25).
Este ușor să arăți cu degetul spre slăbiciunile altora. Dar cei care astăzi denigrează Biserica în public ar trebui să-și pună o întrebare sinceră: „Oare chiar fac lucrarea Domnului sau doar îmi hrănesc ego-ul?”
Biblia spune clar: „Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.” (1 Corinteni 13:7). Aceasta nu înseamnă să tolerăm păcatul, dar înseamnă să ne raportăm corect la slăbiciunile Bisericii.
Când Noe a greșit, fiul său Ham a ales să îi expună slăbiciunea, iar Dumnezeu l-a pedepsit pentru asta. În schimb, Sem și Iafet au acoperit greșeala tatălui lor, arătând respect. (Geneza 9:20-23). Aceasta este atitudinea corectă: nu să ascundem păcatul, dar nici să-l transformăm într-un spectacol public.
Un om al lui Dumnezeu va fi întotdeauna un ziditor, nu un demolator. Apostolul Pavel a spus: „Noi, dar, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.” (Romani 15:1).
Să ne întrebăm fiecare: lucrăm pentru unitatea și zidirea Bisericii sau folosim mediul online pentru a o distruge? Adevărații profeți sunt oameni ai rugăciunii, ai lacrimilor și ai mustrării făcute cu dragoste, nu ai spectacolului public și ai acuzațiilor fără milă.
Cine are urechi de auzit, să audă!
