Astăzi dimineață, John MacArthur a plecat acasă
Astăzi dimineață, John MacArthur a plecat acasă. A plecat acolo unde Cuvântul pe care L-a predicat de o viață nu mai e scris pe hârtie, ci șade pe tron. A plecat în sfârșit să-L vadă pe Cel despre care a vorbit în fiecare predică, în fiecare comentariu biblic, în fiecare rând scris cu cerneală neobosită.
MacArthur a fost un om care a iubit Scripturile. Și spunem asta nu în felul sentimental cu care oamenii spun că au iubit „o carte bună”. Nu. John MacArthur n-a iubit Scriptura cum iubește un bibliofil o ediție rară, ci cum iubește un prunc laptele. Pentru el, Biblia nu era o colecție de idei sfinte, ci Trup. Era Hristos — Pâinea coborâtă din cer. Scriptura nu era doar Cuvântul despre Dumnezeu. Era Cuvântul care este Dumnezeu.
Acesta e firul roșu care leagă viața lui John MacArthur de Betleem, de Golgota, de Cina cea de Taină, de fiecare amvon și de fiecare suflet atins prin predicarea lui. Hristos s-a născut în Betleem, adică Casa Pâinii. De la început, ne-a fost clar că Cel ce vine va fi Pâinea. Când Isus spune: „Eu sunt Pâinea Vieții”, El nu face o figură de stil. Nu, El Se revelează ca singura hrană care poate susține viața veșnică.
Și la Cină, în noaptea în care a fost vândut, Isus a frânt pâinea și a zis: „Acesta este Trupul Meu.” Și tot astfel, când Scriptura este frântă, predicată, explicată și aplicată, Hristos Se dă din nou poporului Său. În cuvinte. În propoziții. În adevăr.
John MacArthur a înțeles asta. Și n-a făcut nimic altceva timp de peste cincizeci de ani decât să frângă pâinea Scripturii. A mâncat-o mai întâi el. A iubit-o. A rumegat fiecare verset. A stat ore întregi în fața Textului, nu ca un critic, ci ca un închinător. Apoi a înmulțit pâinea aceea — în predici, în comentarii, în conferințe, în cărți. Și a dat-o altora. Milioane. Zeci de milioane. Oameni care n-au avut niciodată un păstor, dar care au avut o voce înregistrată.
Mulți dintre noi suntem acei oameni. Și ce a lăsat în urma lui nu este un cult al personalității. Nu un imperiu editorial. Nu un brand evanghelic. Ci o lume saturată de Cuvântul lui Dumnezeu. O generație de bărbați care predică din text și nu din intuiție. O generație de femei care au înțeles că autoritatea Scripturii nu e opțională. O generație de tineri care știu că Hristos e Rege, iar ascultarea de Cuvânt e o cetate a siguranței, a binelui și a fericirii.
Aceasta este moștenirea lui: o pâine frântă pentru mulți, înmulțită cu credincioșie, împărtășită cu dragoste. O moștenire care se măsoară nu în premii, ci în suflete hrănite. Iar dacă Hristos e Pâinea vieții, atunci John MacArthur a fost, vreme de peste o jumătate de secol, un brutar al Împărăției cerurilor.
Acum, el vede față în față ceea ce a predicat de atâtea ori. Și știm că în clipa în care a trecut dincolo, a auzit exact ce a sperat o viață să audă: „Bine, rob bun și credincios. Intră în bucuria stăpânului tău!”
Soli Deo Gloria.
