Când credeam că-mi bat la ușă

  
Când credeam că-mi bat la ușă

Clipele de fericire

M-am trezit răpus în suflet

De-amăgirile străine.
Când simțeam că vine pacea

Peste casa mea ascunsă,

A căzut așa deodată

Bruma ca peste o frunză.
Când mă amăgi-se gândul

Că va fi afară soare,

Am zărit fără să vreau

Norul negru dinspre mare.
Când credeam că soarta asta

Se va face-un pic mai bună,

Mi-au spus trecătorii lumii

Că vin bătrâneți din urmă.
Când fereastra mi se sparse

De pietroaile dușmane,

M-au lovit în suflet țăndări

Provocându-mi rană mare.
Când am stat lăngă izvor

Să-mi astâmpăr setea mare,

M-au gonit ispite multe

Spre pustia trecătoare.
Când privem spre pâinea albă

Rumenită, gata coaptă,

Mi-au spus frații că n-o merit

Decât pe acea uscată.
M-am născut aici pe lume

Ca să sufăr și să plâng,

Dar durerea cea mai mare

E c-o fac mai mult în gând.
Luptele îmi sunt cumplite

Și puțini mă știu cum sunt,

Oamenii au limitate

Simțurile prin Duh Sfânt.
Să rămân tăcut și sincer

Nu e greu, așa voiesc,

Nu mai sufăr, chiar de nu-s

În acordul omenesc.
Mi-e de-ajuns că știe Domnul

Toată inima din mine,

Dincolo, în strălucire

Îmi va fi cu mult mai bine.

Sursa Facebook

Daniel Hirtie