👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
09 septembrie 2026
Bucuria sufletului

CÂND VA VENI HRISTOS, MĂȘTILE VOR CĂDEA!

  • 9 septembrie 2026
  • Citești în 2 minute
  • 69 Vizualizări
CÂND VA VENI HRISTOS, MĂȘTILE VOR CĂDEA!

Mă frământă câteva întrebări:

Sunt eu lumină?
Îl arăt eu cu adevărat pe Isus?
Îl pot vedea oamenii pe Hristos în vorbele, alegerile și atitudinile mele?

Nu mai este vreme pentru o credință de decor!
Semnele vremurilor strigă tot mai puternic un adevăr pe care nimeni nu-l poate opri:

HRISTOS REVINE!

În ziua aceea nu vor conta imaginea pe care ți-ai construit-o, aplauzele pe care le-ai primit sau poziția pe care ai ocupat-o. Nu vor conta:

– ironia subtilă;
– vorbăria dulceagă;
– degetul ridicat împotriva altora;
– „mânia sfântă” folosită pentru a ascunde răutatea;
– privirea critică;
– populismul religios ieftin.

În fața Regelui nu vor rezista măștile!
Atunci va conta un singur lucru: CREDINCIOȘIA!

Astăzi, Dumnezeu ne cheamă să ne cercetăm, pentru că prea des se văd în noi:

1. SUPERFICIALITATE

Suntem subțiri spiritual, fără rădăcini, fără consistență și fără pasiune. Vorbim despre foc, dar trăim fără flacără. Ne mulțumim cu aparența, în timp ce sufletul rămâne gol.

2. SĂRĂCIE SPIRITUALĂ

Avem păreri, dar ne lipsește PUTEREA.
Avem pretenții, dar ne lipsește PASIUNEA.
Avem prejudecăți, dar ne lipsește PĂRTĂȘIA.
Avem limbaj religios, dar prea puțină viață din Dumnezeu!

3. SINCRETISM

Amestecăm adevărul cu compromisul.
Ațipim loviți de somnul nepăsării.
Adăugăm la Scriptură tradițiile noastre moarte și numim obișnuința „credință”.

TREZEȘTE-TE!

Dumnezeu nu caută oameni care doar vorbesc despre lumină, ci oameni care ard!
Nu caută spectatori religioși, ci slujitori plini de Duhul Sfânt!
Nu caută aparențe, ci inimi curate, genunchi plecați și vieți predate!

HRISTOS REVINE!

Să ne găsească treji.
Să ne găsească plini de lumină.
Să ne găsească în picioare.
Să ne găsească CREDINCIOȘI PÂNĂ LA CAPĂT!

Cu dragoste, drd.
Ciprian Bârsan

Lasă un comentariu