Sfânt. Statornic. Salvator.
„Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim, căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău și nu voi veni să prăpădesc.”
Osea 11:9
Osea 11 este unul dintre cele mai emoționante capitole ale Vechiului Testament. Dumnezeu Își descrie relația cu Israel asemenea unui tată care și-a crescut copilul cu dragoste, l-a învățat să meargă și l-a purtat în brațe. Dar, cu cât Dumnezeu îl chema, cu atât poporul se îndepărta, alergând după idoli.
Necredincioșia lor merita judecată.
Și totuși, în mijlocul mâniei apare ceva extraordinar: inima lui Dumnezeu se dezvăluie.
„Căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om.”
Omul rănit poate reacționa impulsiv.
Omul trădat poate căuta răzbunare.
Omul respins poate abandona.
Dar Dumnezeu nu este ca omul.
Sfințenia Lui nu înseamnă doar că judecă păcatul. Înseamnă și că dragostea, mila și credincioșia Lui nu sunt instabile precum emoțiile noastre.
El nu minimalizează păcatul, dar nici nu încetează să fie Dumnezeu atunci când omul Îi este necredincios.
Există aici o veste extraordinară pentru cel care crede că a mers prea departe:
Dumnezeu este mai mare decât eșecul tău. Mila Lui este mai adâncă decât căderea ta. Chemarea Lui la întoarcere poate răsuna chiar în mijlocul consecințelor tale.
Observă expresia:
„Eu sunt Sfântul în mijlocul tău.”
Nu doar Dumnezeul de departe.
Nu doar Judecătorul deasupra ta.
Ci Sfântul în mijlocul tău.
Aceasta este tensiunea extraordinară a harului: Dumnezeul perfect sfânt rămâne aproape de un popor imperfect și îl cheamă înapoi la El.
Poate că oamenii te-au definit după ultima ta greșeală. Dumnezeu vede întreaga ta poveste.
Poate că tu însuți crezi că nu mai există întoarcere. Dar caracterul lui Dumnezeu nu este determinat de instabilitatea ta.
El rămâne Sfânt. El rămâne credincios. El rămâne Dumnezeu.
Și tocmai de aceea mai există speranță.
„Speranța noastră nu stă în faptul că noi nu cădem niciodată, ci în faptul că Dumnezeu nu încetează niciodată să fie Dumnezeu.”
Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan
