Măi oameni buni… ia opriți-vă o clipă și ascultați cu inima
Măi oameni buni… ia opriți-vă o clipă și ascultați cu inima, că tare mi-i greu sufletul când văd ce-am ajuns…
A trebuit să trec și eu prin toată frământarea asta ca să înțeleg ceva adânc. Am făcut mai întâi postarea aceea despre Cristi Boariu, când am simțit că mi se rupe inima auzind cuvintele despre Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași. Apoi, în următoarele două-trei postări, am venit cu versete din Scriptură ca argumente, apărând ce avem noi mai drag, cinstirea Sfinților, a moaștelor și a icoanelor.
Dar când m-am uitat la secțiunea de comentarii… Doamne ferește! M-am îngrozit! Am văzut oameni venind din toate părțile, fiecare cu „litera legii” în mână, citând versete ca pe niște gloanțe, dar fără nicio picătură de dragoste în inimă. Fiecare striga că are dreptatea lui, dar din spatele fiecărui cuvânt răzbătea o ură și o înverșunare de te treceau fiorii.
Atunci m-am oprit. M-am uitat la toată gâlceava asta și m-am întrebat: „Doamne, dar unde este Hristos în toată ura asta a noastră?” Și gândul m-a dus departe, la ceea ce vreau să vă relatez astăzi.
Lecția din iadul temnițelor comuniste!
Aduceți-vă aminte de vremurile cele grele! În iadul de la Aiud, Gherla sau Pitești, Securitatea băga în aceeași celulă rece, umedă și întunecată și preotul ortodox, și pastorul neoprotestant.
Știți ce făceau oamenii ăia acolo când le clănțăneau dinții de frig și erau desfigurați de bătăi? Acolo nu mai venea nimeni cu litera legii în mână ca să-și lovească fratele! Acolo nu mai ataca nimeni nici icoana, nici moaștele, nici rânduiala altuia! Nici pomenire!
Acolo, când îl vedeau pe cel de lângă ei plin de sânge și răni pentru că NU L-A LEPĂDAT pe Hristos, vedeau în el o icoană vie!
Părintele ortodox Dimitrie Bejan își rupea din coaja lui uscată de pâine și i-o dădea pastorului luteran Richard Wurmbrand, care era muribund, zicându-i: „Măi frate, tu ești al lui Hristos și ești mai bolnav. Dacă te ajut pe tine, Îl ajut pe Hristos!” Iar frații neoprotestanți care știau Noul Testament pe de rost le dictau șoptit capitole întregi preoților ortodocși, ca să aibă cu ce mângâia sufletele celor ce stropeau cimentul cu lacrimi.
Acolo a fost dragostea! Ei au trecut peste orice polemică doctrinară pentru că au văzut că suferă pentru Același Mântuitor.
Oare nu putem trăi în pace?
Văzând comentariile pline de înverșunare, atacuri la persoana, jigniri, nu toti au venit cu versete, mă întreb: Oare nu putem noi trăi în pace și armonie, fiecare cu rânduiala și dogmele lui, fără să ne mai dăm la cap unii altora? Fără să încercăm mereu să părem mai buni, mai drepți și mai ‘sfinți’ unul decât altul?
Adevărul gol-goluț e unul singur: toți suntem păcătoși și toți avem nevoie, ca de aer, de mila și iertarea Mântuitorului! Niciunul nu mergem la Rai pentru că am câștigat o gâlceavă pe internet sau pentru că am dat cu versetul în capul altuia!
În timp ce noi ne luptăm intre noi, că suntem ortodocși, penticostali, luterani etc, tot creștini ne numim și tot in Hristos credem, dușmanul e la ușă!
Măi oameni buni, de ce să ne sfâșiem între noi când noi toți, și noi, și voi, Îl mărturisim pe Hristos?
În timp ce noi ne împungem ca berbecii pe Facebook pe nuanțe și interpretări, ia uitați-vă ce se întâmplă în jurul nostru! Suntem atacați constant și fărâmițați de un val de ateism și nepăsare cum n-a mai fost. Acolo nu mai e vorba de finețuri teologice sau de diferențe de cult. Ateii și luminații acestei lumi fac cele mai josnice miștouri, pamflete murdare și batjocuri la adresa lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi și a credinței în sine!
Ia uitați-vă puțin la țările din Vest unde L-au scos pe Hristos din școli, din biserici și din inimile oamenilor! Ce-a rămas în loc? Pustietate, rătăcire, familii distruse, tineri fără nicio nădejde și o tristețe de te apasă pe piept. Acolo s-a stins lumina, pentru că oamenii L-au gonit pe Dumnezeu!
Asta ar trebui să fie grija noastră principală, oameni buni! Să nu lăsăm să se stingă candela credinței în neamul ăsta!
Dacă noi, cei care purtăm Numele lui Hristos, ne dăm la cap unii altora cu litera legii dar fără dragoste, ce pildă dăm lumii? Cum să creadă un ateu în Dragostea lui Dumnezeu când vede că doi creștini se urăsc și se jignesc pe rețelele de socializare?
Haideți să mai punem frână răutății! Să ne apărăm credința, da, dar cu smerenie și cu dragoste, nu cu noroi. Să învățăm de la mărturisitorii din închisori că mai presus de orice polemică stă Dragostea lui Hristos și frățietatea în suferință.
Iertați-vă unii pe alții, țineți-vă aproape și rugați-vă pentru luminarea tuturor. Că la Judecată, Domnul n-o să ne întrebe câte argumente am câștigat pe net, ci câtă dragoste și câtă iertare am avut în inimi!
Doamne, dă-ne minte limpede, pace în suflete și unește-ne pe toți în dragostea Ta! Doamne ajută!
