EVENIMENT





La Biserica Vestea Bună din București, păstorită de Emil Meștereagă, a avut loc sâmbătă, 23 mai 2026, conferința ProLider – „Ghid practic de implementare a uceniciei în biserica locală”.
Evenimentul a reunit aproximativ 150 de participanți din bisericile din zona de sud a României, dornici să aprofundeze principiile biblice ale uceniciei și modalitățile practice prin care acestea pot fi aplicate în viața bisericii locale.
A fost un timp valoros de învățătură, părtășie și încurajare pentru toți cei implicați în lucrarea de formare spirituală a oamenilor. Ne rugăm ca Dumnezeu să folosească aceste adevăruri pentru consolidarea bisericilor și pentru ridicarea unei noi generații de ucenici dedicați lui Hristos.





