Roagă-te pentru slujitorii Evangheliei


„Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. Te istovești singur și vei istovi și poporul acesta, care este cu tine, căci lucrul este mai presus de puterile tale și nu-l vei putea face singur.”
(Exodul 18:17-18)
Slujirea pastorală este una dintre cele mai frumoase, dar și cele mai solicitante chemări pe care Dumnezeu le încredințează oamenilor. Este un har să poți fi păstor al unei turme, să fii călăuză pentru suflete care tânjesc după Dumnezeu, să aduci mângâiere celor în suferință și să îndrumi biserica pe calea adevărului. Însă această chemare sfântă vine și cu o mare responsabilitate, iar dacă nu este gestionată cu înțelepciune, poate duce la epuizare și chiar la descurajare.
Pericolul de a purta totul singur
Moise a fost un om ales de Dumnezeu pentru o lucrare extraordinară. Și totuși, chiar el, omul care a vorbit cu Dumnezeu față în față, s-a aflat într-un moment de epuizare. Socrul său, Ietro, a observat acest lucru și l-a sfătuit cu înțelepciune: „Ce faci tu nu este bine.” Moise încerca să facă totul singur, să judece toate pricinile poporului, să rezolve toate nevoile, să poarte pe umeri o povară prea mare.
Acest pericol este și astăzi real pentru orice păstor, slujitor sau lider spiritual. Dorința de a ajuta, de a fi acolo pentru fiecare suflet, de a purta poverile tuturor este nobilă, dar poate deveni o capcană care duce la epuizare fizică, emoțională și spirituală. În timp, această povară poate deveni copleșitoare, afectând nu doar slujitorul, ci și întreaga biserică.
Epuizarea spirituală: un pericol invizibil
Păstorii și liderii spirituali sunt oameni chemați să îndrume, dar nu sunt supraoameni. În entuziasmul slujirii, este ușor să neglijeze propria odihnă, propriul timp de părtășie cu Dumnezeu, propria familie și chiar sănătatea fizică. Dar epuizarea nu vine brusc – ea se instalează treptat, printr-un ritm nesănătos de muncă, prin refuzul de a delega și prin sentimentul că „dacă eu nu fac acest lucru, nimeni altcineva nu-l va face.”
În multe cazuri, oboseala nu este doar fizică, ci și spirituală. Păstorul poate ajunge să predice, să slujească, să încurajeze, dar să simtă că sufletul său este gol, că nu mai are putere să se bucure de prezența lui Dumnezeu. În acel moment, lucrarea devine o povară, iar chemarea – o greutate prea mare de purtat.
Sfatul lui Ietro pentru Moise a fost simplu, dar profund: „Nu-l vei putea face singur.” Dumnezeu nu ne-a chemat să slujim în izolare, ci într-un trup – trupul lui Hristos. Un păstor nu trebuie să fie singurul care poartă toate responsabilitățile bisericii.
Biblia ne învață că slujirea trebuie împărțită:
• Delegarea este un principiu biblic. Moise a ales oameni capabili care să-l ajute, iar biserica primară a instituit diaconi pentru a împărți sarcinile slujirii (Faptele Apostolilor 6:1-7).
• Odihna este o poruncă divină. Chiar Dumnezeu, după crearea lumii, S-a odihnit (Geneza 2:2-3). Dacă El a considerat odihna importantă, cu cât mai mult ar trebui să o facă slujitorii Săi?
• Părtășia cu Dumnezeu este esențială. Un păstor trebuie să fie mai întâi hrănit spiritual pentru a putea hrăni turma. Isus Însuși se retrăgea des pentru a se ruga și a petrece timp cu Tatăl (Luca 5:16).
Un apel la echilibru
Dacă ești un slujitor al lui Dumnezeu, amintește-ți că nu ești chemat să fii un „erou solitar.” Dumnezeu te-a pus într-un trup spiritual în care fiecare are un rol. Acceptă ajutorul altora, delegă, odihnește-te și reîncarcă-ți sufletul în prezența Lui.
Dacă faci parte dintr-o biserică, roagă-te pentru păstorul tău. Încurajează-l, sprijină-l și fii un umăr pe care se poate sprijini atunci când greutățile devin copleșitoare.
Slujirea pastorală este un dar minunat, dar pentru a rămâne puternici și eficienți, trebuie să învățăm să lucrăm în echipă și să ne încredem în Cel care ne-a chemat. Nu suntem chemați să purtăm povara singuri, ci să ne sprijinim unii pe alții și să ne odihnim în brațele lui Dumnezeu.
Cu dragoste, Ciprian Bârsan