Proiectul Împreună (18)

Rugăciunea de astăzi: lucrarea cu copiii
„Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți,
căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei”
(Luca 18:16)
Copiii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu, iar creșterea lor în frică de Domnul este responsabilitatea familiei.
Responsabilitatea aceasta este împărtășită, totuși, și de familia credinței. De aceea, bisericile locale depun eforturi mari în lucrarea cu copiii pentru a le transmite copiilor și adolescenților Cuvântul lui Dumnezeu.
De aceea, să ne rugăm pentru:
● Înțelepciune pentru învățătorii de la școala duminicală pentru a explica Scriptura într-un mod cât mai clar
● Duhul Sfânt să sensibilizeze inimile copiilor pentru a putea fi receptivi la Evanghelie
● Protejarea copiilor de ideologiile păcătoase care circulă în spațiul public






