Poveste de Viață (2)
Unul din oamenii care a avut un impact profund în viața mea a fost bunicul meu, Constantin Ciubotaru. Îmi amintesc de el cu mare drag: avea o față luminată și un zâmbet plăcut, care aducea bucurie si lumină tuturor celor din jur. Deși nu ne întâlneam des, era întotdeauna o plăcere să fiu în prezența lui și să-l ascult vorbind cu pasiune despre Dumnezeu și lucrurile spirituale.
Bunicul s-a convertit la creștinism în tinerețe și, pentru că s-a botezat ca adult, a fost nevoit să părăsească biserica din care făcea parte. A înțeles că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu nu este negociabilă. După convertire, a căutat mereu oportunități să slujească. A cumpărat o casă în Livezi, județul Bacău, un sat fără biserică evanghelică, a renovat-o și a transformat-o într-un locaș de închinare. Înainte de asta, a închiriat o casa în Prajoaia, un sat din apropiere, unde vorbea oamenilor despre Dumnezeu. Deși puțini l-au susținut, nu s-a dat bătut și nimic nu l-a oprit.
Deși se confrunta cu diabet și paralizie după o comoție cerebrală, bunicul a continuat să evanghelizeze și să slujească. Adesea mergea în stația de autobuz din sat și vorbea oamenilor despre Domnul Isus. Sărăcia, boala și lipsurile nu l-au oprit din chemarea sa, iar cu o credință puternică și fără resurse financiare, a reușit să ajute multe familii sărace, construindu-le un acoperis deasupra casei și oferindu-le speranță.
Viața lui nu a fost întotdeauna ușoară. Soția lui, Adela, a plecat mult prea devreme dintre noi, după ce a orbit. Împreună au avut nouă copii și au trecut prin multe încercări. Cu toate acestea, bunicul a continuat să trăiască cu credință, încrezător că Dumnezeu este suveran si are controlul asupra tuturor lucrurilor. După moartea lui, am întâlnit multe persoane care mi-au spus că l-au cunoscut pe Dumnezeu datorită lui, și acest lucru mi-a adus o mare bucurie. Odată, niște frați credincioși din afara țării au decis să ajute o familie nevoiașă construind o casă pentru ei. Bunicul meu, implicat în construcție, n-a ratat ocazia de a vesti Evanghelia tuturor celor care lucrau acolo. Unul dintre ei s-a convertit și a devenit mai târziu un slujitor dedicat al bisericii din Sanduleni.
Înainte de moartea lui, frații romi care l-au cunoscut au vegheat lângă sicriul său mai multe zile, arătând cât de mult l-au iubit. Acest om plin de dragoste nu s-a uitat niciodată la fața omului; i-a tratat pe toți egal. A trăit simplu, cu o iubire profundă pentru Dumnezeu și oameni. Lucrarea pe care a început-o continuă și astăzi, aducând roade. Îmi este dor de el, dar am speranța revederii. Să nu uităm cuvintele Domnului Isus: „Oricine vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru.” (Matei 20:26).
Dumnezeu să ne ajute pe toți să-L urmăm cu credință și să-L slujim cu toată inima!
